24.02.2020 00:21

O nouă ediție a campaniei "ȘCOALA SIGURANțEI TEDI"

O nouă ediție a campaniei
Galerie foto

Comunicat de presă

În perioada 17-21 februarie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat sesiuni de informare a elevilor de la Școlile Gimnaziale “Diaconu Coresi” din Fieni, Crevedia, Grozăvești- Corbii Mari și Aninoasa. Prin jocuri și activități adaptate vârstei copiilor, polițiștii, alături de cadrele didactice, i-au învățat semnificația indicatoarelor rutiere și regulile de circulație pe care trebuie să le respecte atunci când se deplasează pe drumurile publice în calitate de pieton sau biciclist. Totodată, au fost purtate discuții referitoare la prevenirea violenței, siguranța în drum spre și de la școală, la domciliu și pe durata vacanțelor. În activități, structura de prevenire a fost sprijinită de colegii de la subunitățile de poliție în a căror rază de competență se aflau unitățile de învățământ și de voluntarii Organizației “Salvați Copiii”. Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului școlar 2019/2020, astfel încât cei mici să-și însușească cele mai importante măsuri de autoprotecție în vederea reducerii riscului de victimizare. Vă reamintim faptul că “ȘCOALA SIGURANȚEI TEDI” este programul educativ inițiat și implementat de către compania Maspex România prin brandul Tedi, desfășurat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu Poliția Română.