08.04.2021 00:21

O mie de aparate noi de iluminat public în Târgoviște

O mie de aparate noi de iluminat public în Târgoviște
Galerie foto

❚ Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că iluminatul public stradal va fi schimbat în mai multe zone ale orașului. Prin această investiție, se realizează reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin: montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED

 

ȘTEFAN KHALIL

 


Continuă proiectul de modernizare, pe fonduri europene, a sistemului de iluminat public din municipiul Târgoviște, în acest moment fiind deja montate aproximativ 1000 de aparate de iluminat noi! Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a declarat că iluminatul public stradal va fi schimbat în mai multe zone ale orașului. Prin această investiție, se realizează reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin: montarea a 3137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED; implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcționa și pe baza senzorilor de mișcare; aceștia vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni; dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanță a iluminatului (prin dispecerat) și va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum și controlul individual sau în grup al punctelor luminoase; sistematizarea iluminatului în funcție de puteri și tipuri de aparate; suplimentarea rețelei de iluminat public, acolo unde este cazul. Prin implementarea proiectului se va produce o scădere a valorii facturii la energia electrică aferentă iluminatului public de aproximativ 60%, costurile de întreținere a rețelei fiind de asemenea mult mai reduse. Durata de execuție este de cel mult 12 luni, iar valoarea totală a investiției este de aproximativ 22.000.000 lei.