10.01.2022 00:13

Numărul turiștilor în Dâmbovița a crescut cu 7,7%

Numărul turiștilor în Dâmbovița a crescut cu 7,7%
Galerie foto

*Și numărul evenimentelor din ultimul an au fost mai multe față de acum doi ani. În 2021, Complexul Național Muzeal ,,Curtea Domnească” a organizat 51 de evenimente, în vreme ce, în 2020 au fost organizate doar 30 de evenimente

 

De aproape doi ani, pandemia face ravagii în lume, afectând numeroase domenii de activitate. Printre cele mai lovite se numără turismul, care a avut foarte mult de suferit în ultima perioadă. În condiții pandemice, cu multe restricții, județul Dâmbovița a reușit totuși să se mențină pe linia de plutire și să atragă vizitatori în continuare. În ultimul an, nu mai puțin de 209463 de turiști au ales să vadă obiectivele din Dâmbovița. În 2020, numărul vizitatorilor înregistrat a fost de 194504.

Astfel, ultimul an 2021, a avut o creștere cu 7,7% față de anul precedent, 2020. Nu în ultimul rând, și numărul evenimentelor din ultimul an au fost mai multe față de acum doi ani. În 2021, Complexul Național Muzeal ,,Curtea Domnească” a organizat 51 de evenimente, în vreme ce, în 2020 au fost organizate doar 30 de evenimente. Marius Stănescu, referent de specialitate al Complexului Național Muzeal ,,Curtea Domnească” din Târgoviște, a vorbit despre evenimentele care au atras cei mai mulți turiști în ultimul an.

,,Cele mai importante evenimente care au înregistrat cel mai mare număr de vizitatori au fost Expoziția ,,Tudor Vladimirescu” , după 200 de ani de la Revoluția din 1821. Evenimentul l-am organizat la Muzeul de Istorie din Târgoviște, iar în perioada 26 mai – 26 iunie 2021, au fost înregistrați 2.319 de vizitatori și Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850 – 2020, care a fost organizată în perioada 10 – 12 octombrie 2021, cu 884 de vizitatori. Un alt eveniment care s-a bucurat de o mare popularitate a fost ,,Noaptea Muzeelor” , care s-a desfășurat pe data de 12 iunie 2021 și a înregistrat 5.446 vizitatori” , a transmis Marius Stănescu.

 

 

Ștefan Khalil