29.07.2015 00:06

"Nu vom avea un stadion nou la Târgoviște în următorii cinci ani"


Galerie foto

❚ Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a lansat o dată probabilă de finalizare a bazei sportive, ce ar urma să apară pe locația fostei unități militare de la gară: „În 2018 sper să avem finalizat stadionul” ❚ „Eu nu spun că nu poate să înceapă, însă de azi în cinci ani nu o să fie un stadion gata. Pentru că tehnic, natural și conform procedurilor europene, acest lucru nu se poate”, și-a argumentat răspunsul fostul primar al municipiului Târgoviște ❚ După estimările lui Boriga, sunt șanse nule ca la Târgoviște să apară un stadion nou până în anul 2020. Asta înseamnă că jucătorii Chindiei vor continua să se antreneze și să joace pe „Eugen Popescu” ani buni de aici înainte, iar în cazul unei promovări în prima ligă, să-și susțină meciurile de pe teren propriu la Ploiești, Pitești sau în zona Ilfov-București ❚ Mai grav este că fotbaliștii legitimați la clubul târgoviștean nu au nici măcar un teren de antrenament care să se prezinte în condiții decente, asta pentru că nimeni nu a fost în stare să amenajeze unul cu suprafață sintetică. Nici măcar Boriga, pe vremea când conducea Primăria Târgoviște. „Au fost bugetați 800.000 de lei, dar banii au ajuns în altă parte”

COSTIN MIHAI


 

Adrian Țuțuianu vorbea luna trecută, în cadrul unui interviu acordat cotidianului „Jurnal de Dâmbovița”, despre un stadion nou la Târgoviște. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a lansat atunci și o dată probabilă de finalizare a bazei sportive, ce ar urma să apară pe locația fostei unități militare de la gară: „În 2018 sper să avem finalizat stadionul”.

Ne-am bucurat sincer, așteptând stadionul promis peste trei ani, până când a apărut cu o declarație publică fostul primar al municipiului Târgoviște, Gabriel Boriga:

„Nu vom avea un stadion nou la Târgoviște în următorii cinci ani, pentru că nu se poate. E demn de lăudat efortul, îl apreciez foarte mult, dar eu vă spun că nu se poate face în trei ani de zile un stadion la Târgoviște”.

 

„După ce ai ultima semnătură cu bani în cont,

mai durează minim trei ani și jumătate”

Chiar dacă a evitat să rostească vreun nume, Boriga s-a dovedit suficient de abil prin mesajul transmis, care nu-l pune deloc într-o imagine plăcută pe Adrian Țuțuianu:

„Nu există posibilitate legală ca în cinci ani de zile să faci studiu de fezabilitate, să faci proiect tehnic, licitație pentru proiectare, finanțare de proiect. Apoi trebuie să depui cerere de fonduri europene, pentru că e clar, comunitatea din Târgoviște nu are niciodată 8-9 milioane de euro să facă un stadion. Mai trebuie să depui cerere de finanțare pe o linie de finanțare care îți permite, să depui toată documentația la Uniunea Europeană și să-ți depășească toate etapele de a fi finanțată, de a semna contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, de a face licitația cu o firmă care să vină să-ți construiască acest stadion, de a nu întâmpina dificultăți ale licitației și, de-abia după, să începi să construiești stadionul. Eu nu spun că nu poate să înceapă, însă de azi în cinci ani nu o să fie un stadion gata. Pentru că tehnic, natural și conform procedurilor europene, acest lucru nu se poate. După ce ai ultima semnătură cu bani în cont și când începi licitația pentru construcție, din momentul ăla durează minim trei ani și jumătate”.

 

Până la stadion nou, nu există nici măcar un teren de antrenament decent

După estimările lui Gabriel Boriga, sunt șanse nule ca la Târgoviște să apară un stadion nou până în anul 2020. Asta înseamnă că jucătorii Chindiei vor continua să se antreneze și să joace pe „Eugen Popescu” ani buni de aici înainte, iar în cazul unei promovări în prima ligă, să-și susțină meciurile de pe teren propriu la Ploiești, Pitești sau în zona Ilfov-București.

Mai grav este că fotbaliștii legitimați la clubul târgoviștean nu au nici măcar un teren de antrenament care să se prezinte în condiții decente, asta pentru că nimeni nu a fost în stare să amenajeze unul cu suprafață sintetică. Chiar au fost bugetați 800.000 de lei pentru o asemenea investiție, pe vremea când Boriga era primarul urbei.

„Banii au ajuns în altă parte, pentru că în luna august s-a considerat că este nevoie de ei în altă direcție a Primăriei și s-au rectificat la buget. Eu cred că se va face până la urmă acest teren sintetic”, a explicat Boriga, însă răspunsul nu a fost unul mulțumitor.

 

Boriga, despre Zotic și Gică Popescu

Invitat al emisiunii Sport Show, de la Columna TV, Gabriel Boriga a venit și cu alte mărturisiri dure, chiar dacă a încercat să le îmbrace într-o formă mai blândă.

„Din 2008 am început un proiect propriu. Așa mi s-a părut normal, ca Primăria să-și facă echipa ei și să nu intre într-o asociere cu o societate comercială (n.r. FCM Târgoviște, echipa lui Ghiorghi Zotic). Eu am făcut lucrurile legal, cum să dai bani publici la un SRL?”.

În schimb, fostul primar și-a schimbat discursul atunci când a intrat în raza discuției bunul său prieten Gică Popescu.

„Dacă nu venea Gică, nu mai aveam despre ce să vorbim, era FCM II. A salvat de la moarte o echipă care era în Divizia D județeană. În momentul acela era singura soluție ca echipa să crească. A fost un episod, o încercare, s-a întâmplat ce s-a întâmplat și am trecut pe acest proiect nou, unul viabil. Sezonul 2015/2016 la Chindia o să fie diametral opus față de cel trecut. Cei care gestionează acest proiect trebuie să fie foarte atenți, pentru că Divizia C nu este același lucru cu Divizia B. E diferență ca între o comună și un oraș”.

Într-o altă ediție a ziarului, vom prezenta răspunsurile lui Boriga legate de Clubul Sportiv Municipal Târgoviște, marea sa slăbiciune. Spre exemplu, așa am aflat că secțiile de baschet și de volei au primit sezonul trecut o finanțare egală, de 3.200.000 lei (32 miliarde lei vechi).

Vom reveni.