14.01.2020 00:13

"Nu mai avem plan de rezervă!"


Galerie foto

❚ „Atunci când s-a crăpat o nacelă, când o componentă a cedat, am făcut rost de o sponsorizare și am înlocuit rapid ca să nu mai așteptăm aprobarea unor fonduri pentru că sunt destul de costisitoare”, a precizat dr. Iulia Stanciu, directorul Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Dâmbovița

 

VIOLETA STANCIU


Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița a rămas fără plan de rezervă... la aparatura veche! Chiar dacă s-a mai înlocuit, din când în când, câte o piesă care s-a defectat, iar acest lucru a fost posibil datorită sponsorizărilor generoase atrase de la firmele cu dare de mână din oraș, care și-au făcut datoria cu vârf și îndesat și pe partea de donare, prin salariații care au donat sânge, Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița are nevoie urgentă de investiții. Semnalul de alarmă a fost tras chiar de către directorul instituției, dr. Iulia Stanciu, care încearcă să facă față situației, momentan, cu ceea ce are... ,,Ultima sponsorizarea a fost generatorul electric pe care ni-l doream și era imperios necesar. Mai sunt câteva lucruri de făcut pe aici, mi-aș fi dorit să mai schimb câte ceva, mă refer la aparatură. Am solicitat totuși Bucureștiului... că poate o să ne prindă și pe noi cu ceva schimbări, mai ales la aparatura veche, la care nu mai avem plan de rezervă. Au mai fost schimbate piese. Singurele care au rămas, și sunt mai vechi, sunt centrifugile de prelucrare a sângelui total, dar avem două, una este căpătată de la București și pe ea contăm. O mai avem și pe cealaltă, mică, în cazul în care se întâmplă ceva cu cea mare. De exemplu, atunci când s-a crăpat o nacelă, când o componentă a cedat, am făcut rost de o sponsorizare și am înlocuit rapid ca să nu mai așteptăm aprobarea unor fonduri pentru că sunt destul de costisitoare. De aceea spun că am primit ceva sponsorizări și noi le mulțumim că au fost atenți, pentru că sunt oameni care și donează sânge la noi și care au putut să ne ajute în felul acesta”, a declarat dr. Iulia Stanciu, directorul Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Dâmbovița.