11.06.2019 00:20

Noul contract cu CNAS, mister pentru medicii de familie

Noul contract cu CNAS, mister pentru medicii de familie
Galerie foto

*„Am avut multe promisiuni, care nu s-au materializat, s-au spus multe lucruri, dar știți cum se spune, «ce-i în mână, nu-i minciună». Acum s-a terminat și campania electorală, vom vedea ce se întâmplă”, a precizat dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița

 

Violeta Stanciu


 

Medicii de familie mai au mai puțin de o lună de zile până la semnarea noului contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că actualul contract expiră la 1 iulie 2019! Însă, marea problemă a acestora este că nu cunosc încă ce le va rezerva „viitorul”, începând din luna lui cuptor, din punct de vedere al finanțării cabinetelor medicale.

„Nu știm nimic la ora asta, de noile norme. Nu avem cum să știm până când nu le vom vedea. Am avut multe promisiuni, care nu s-au materializat, s-au spus multe lucruri, dar știți cum se spune, «ce-i în mână, nu-i minciună». Acum s-a terminat și campania electorală, vom vedea ce se întâmplă”, a precizat dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița.