29.05.2018 00:12

Noua Adunare Eparhială

Noua Adunare Eparhială
Galerie foto

Sâmbătă, 26 mai 2018, în Aula Sf. Voievod Neagoe Basarab a Reședinței Mitropolitane din Târgoviște, a avut loc, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, ședința de constituire a noii Adunări eparhiale, mandatul 2018- 2022, după săvârșirea slujbei de „Te Deum”, în Paraclisul mitropolitan Kretzulescu. Cu acest prilej, au fost confirmați membrii aleși ai noii Adunări eparhiale, totodată, fiind desemnați membrii Consiliului eparhial, ai Consistoriului eparhial și ai celui monahal, precum și delegații Eparhiei noastre în Adunarea Națională Bisericească. În cuvântul inaugural, Înatpreasfinția Sa a evidențiat importanta misiune a membrilor aleși ai acestui înalt for eclezial eparhial în sprijinirea misiunii pastorale a Bisericii noastre, forța vie a adevărului vieții, pentru continuarea proiectelor eparhiale aflate în derulare, precum și în intensificarea prezenței Ortodoxiei strămo șești în comunitatea noastră locală. Precizăm faptul că Adunarea eparhială este organismul bisericesc deliberativ ce are în competența sa discutarea și soluționarea anumitor probleme administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale eparhiale, fiind format din 30 de membri (10 clerici și 20 mireni), aleși în circumscripțiile electorale bisericești ale Eparhiei.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI