10.04.2019 00:18

Noile programe "Rabla", lansate la Titu

Noile programe
Galerie foto

❚ La eveniment vor participa Ministrul Mediului - Grațiela Gavrilescu și Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) – Cornel Brezuică

 

V.A.


Programele „Rabla” și „Rabla Plus”, prin care Guvernul încurajează înnoirea parcului auto național, vor fi lansate astăzi, la Titu, de Ministrul Mediului - Grațiela Gavrilescu și de Președintele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM)– Cornel Brezuică, la Centrul Tehnic Renault din localitate. În cadrul evenimentului vor participa și vor ține speech-uri și reprezentanți ai companiilor Renault și Ford, potrivit unui comunicat de presă al ALDE Dâmbovița. 50.000 de vouchere finanțate în acest an Ministerul Mediului și AFM au asigurat și în anul 2019resursele necesare continuării finanțării Programului de Stimulare a Parcului Auto Național (denumit generic “Programul Rabla”) și Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic (denumit generic „Programul Rabla Plus”). Potrivit AGERPRES, Guvernul și-a propus să aloce, la fel ca și anul trecut, fonduri pentru un număr de până la 50.000 de vouchere. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat în urmă cu o lună că, prin Programul „Rabla“, s-au casat aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante. „În premieră, pe lângă cele 27.000 de vouchere pe care ministerul le-a alocat beneficiarilor Programului «Rabla», prin Fondul de Mediu, Guvernul a suplimentat suma, până la 50.000 de vouchere. Și pentru anul acesta ne dorim o abordare similară“, a spus ministrul Mediului, citat de AGERPRES.