26.07.2022 00:11

Noi facilități pentru fermierii din România

Noi facilități pentru fermierii din România
Galerie foto

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a emis o completare a ordinului cu privire la sprijinul agricultorilor pentru secetă, prin care li se oferă fermierilor posibilitatea să schimbe destinația culturii afectate de lipsa precipitațiilor, dar și să primească subvențiile pe unitatea de suprafață, odată cu intrarea în vigoare a ordinului comun emis de miniștrii Agriculturii și Internelor, care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Anunțul a fost făcut de către directorul adjunct al Direcției Agricole Dâmbovița, Adrian Bercu, într-o conferință de presă.

Prin această măsură fermierii pot să recolteze masa vegetativă mai rapid și să lase minimum 5% din suprafață cu cultură afectată pentru autentificarea stării de fapt, în vederea obținerii despăgubirilor. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită, până la 31 iulie, declararea stării de calamitate cauzată de seceta pedologică severă și arșița atmosferică în localitățile/județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată. Adrian Bercu a oferit mai multe despre acest subiect.

„Proaspătul Ministru al Agriculturii, domnul Petre Daea, a emis o completare a ordinului cu privire la ajutorul pentru secetă despre care toți agricultorii ar trebui să știe. În această completare este precizat faptul că în aplicarea prevederilor ordinului, producătorii agricoli au obligația identificării culturilor afectate, a blocului fizic, parcelei și tarlalei aferente fiecărei culturi și menținerea unei zone tampon martor nerecoltate sau neînsămânțate, în suprafață de 5% din suprafața blocului fizic a parcelei/tarlalei afectate, care se pun la dispoziția Comisiei de Constatare și Evaluare a Pagubelor în vederea completării procesului verbal de constatare. Este foarte important acest aspect, deoarece li se permite fermierilor care au avut pagube însemnate datorită fenomenului de secetă, să recupereze ca material furajer culturile și să poată reînsămânța și să poată pregăti terenurile pentru culturile de toamnă, păstrând doar o suprafață de 5% din cultura afectată pentru a fi verificate și inspectate de reprezentanții APIA, ISU și DAJ” , a transmis Adrian Bercu, directorul adjunct al DAJ Dâmbovița.

 

 

Ștefan Khalil