17.04.2015 00:24

Nicușor Constantinescu, trimis în judecată de DNA într-un alt dosar

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Nicușor Constantinescu, președinte suspendat al Consiliului Județean Constanța, într-un alt dosar. El este acuzat de abuz în serviciu (3 infracțiuni, din care 2 în formă continuată), constituire de grup infracțional organizat și conflict de interese (9 infracțiuni, din care 5 în forma continuată).

În dosar au mai fost deferiți justiției pentru infracțiuni săvârșite în funcțiile menționate: Cristian Bogdan Zgabercea, consilier al șefului CJ Constanța, Carmen Florentina Oproiu, director al Direcției Coordonare Instituții Subordonate din aceeași instituție, Marcel Brâncoveanu Părău, reprezentant al Fundației Culturale Thalia, precum și Fundația Fantasio, Fundația Culturală Thalia.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis ieri Agerpres, în 2012, Nicușor Constantinescu, împreună cu ceilalți inculpați, a constituit un grup infracțional organizat al cărui scop a fost comiterea mai multor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului județului Constanța, precum și a unor infracțiuni de evaziune fiscală.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița