02.07.2019 00:17

Niciun elev nu a fost eliminat la proba scrisă la Limba și literature română

Niciun elev nu a fost eliminat la proba scrisă la Limba și literature română
Galerie foto

❚ În total, s-au prezentat la examen 2716 absolvenți de liceu din Dâmbovița, 100 absentând

 

ȘTEFAN KHALIL


Absolvenții clasei a XII-a au susținut, luni, 1 iulie, proba scrisă la limba și literatura română, care este prima probă scrisă de la Bacalaureat 2019, în conformitate cu calendarul emis de Ministerul Educației. În județul Dâmbovița, la prima probă au fost înscriși 2.816 de elevi, iar numărul celor prezenți a fost de 2.716. Au absentat 100 de absolvenți de liceu. În Dâmbovița, niciunul dintre candidații examenului de Bacalaureat nu a fost eliminat. Subiectele de la probei scrise de la limba și literatura română au fost diferite, în funcție de liceul absolvit și filiera acestuia. Candidații care provin de la liceele teoretice, profilul real, precum și cei care au absolvit licee tehnologice sau vocaționale au avut de realizat un eseu despre un text poetic, care să aparțină celor doi mari scriitori români George Bacovia sau Lucian Blaga. Absolvenții de la profilele uman și pedagocic au avut de realizat un eseu referitor la text poetic ce aparține autorilor Tudor Arghezi sau Ion Barbu. Candidații au avut la dispoziție trei ore de rezolvare a subiectelor, de la momentul în care acestea au fost distribuite. Accesul elevilor în sălile de examen a fost permis începând cu ora 7:30, până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate, valid și cu fotografie. Astăzi, 2 iulie se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, după caz, iar miercuri va fi proba obligatorie a profilului. Joi, 4 iulie va avea loc ultima probă la alegerea profilului și specializării. Afișarea primelor rezultate se va face pe 8 iulie, la centrele de examen, dar și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, până în ora 12:00. Cei nemulțumiți vor putea depune contestație în aceeași zi, în intervalul orar 12:00-16:00. În data de 13 iulie vor fi afișate rezltatele finale.