24.08.2016 00:09

Nevoia de schimbare

Nevoia de schimbare
Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Sportul românesc se prăbușește, iar asta s-a văzut cel mai bine din numărul foarte mic de medalii cucerite la Jocurile Olimpice. Au fost multe momentele în care nu am putut să dorm de ciudă, după anumite secvențe de la Rio, la fel cum mi s-a întâmplat și luni noapte. Neinspirată ideea de a urmări meciul de fotbal dintre ACS Poli Timișoara și CSU Craiova (3-2), cu un arbitraj deranjant venit dinspre Robert Dumitru.

O bătaie de joc cum rar mi-a fost dat să văd chiar și pe la județ, o execuție în direct de mare dezgust. Dar sunt multe poveștile triste cu arbitri, care realmente te aduc în pragul unor gesturi necontrolate. La nivel județean, unii au ajuns să se răzbune înțepându-le anvelopele de la mașină, așa cum a pățit-o arbitrul Ion Oncescu la Gura Șuții. Nu e în regulă, dar nici delegările de arbitri și observatori nu sunt cele mai inspirate. Sunt peste 10 ani de când tot semnalez și iar semnalez, însă foarte greu se schimbă ceva în anumite direcții. Au apărut și rezultate, unele importante și poate nescontate, dovadă ce se întâmplă la Chindia Târgoviște. Nici sportul local nu e ferit de probleme, funcționând după același sistem înțepenit ca la nivel central. Știți câți trântori au sugrumat activitatea sportivă și căpușează bugetul statului? Unii nici măcar nu știu să scrie, să citească ori să vorbească la nivel de clase primare, în schimb ocupă funcții importante și cu responsabilitate. La rândul lor se înconjoară de alte non valori și blochează accesul celor care ar dori și ar putea să aducă un plus. Mi s-au făcut destule propuneri de a intra în diverse proiecte, cele mai multe sportive, dar și politice. Le-am refuzat pe toate și cred că am greșit. Ca jurnalist, doar semnalezi și aștepți ca demersul tău să fie preluat de organele responsabile. Foarte rar este urmat acest curs, însă de cele mai multe ori nu rezolvi nimic, doar atragi dușmănii. Mi s-a spus că din interior aș avea mai multe șanse de a schimba ceva și că asemenea refuzuri repetate pot fi semne de lașitate, teamă, incapacitate. Poate că merită încercată o nouă provocare sportivă, poate că și în cazul meu trebuie o schimbare. De data asta o să analizez cu mai multă atenție.