18.08.2017 00:21

Nemulțumirile, la cote alarmante în COST

Nemulțumirile, la cote alarmante în COST
Galerie foto

❚ Peste o sută de salariați, membri ai sindicatului Valahia, au protestat ieri în Piața Tricolorului din Târgoviște ❚ „Înarmați” cu bannere, steaguri și fluiere, sindicaliștii au denunțat din stradă situația gravă în care a ajuns fosta mare unitate metalurgică de la Târgoviște ❚ Pe de o parte, oțelarii sunt plătiți prost, nu-și pot întreține familiile, pe de altă parte, Combinatul se duce în cap de la o zi la alta – au acuzat protestatarii ❚ Instituția Prefectului nu a avut deocamdată niciun răspuns, iar parlamentarilor dâmbovițeni li s-au cerut implicarea pentru modificarea Legii insolvenței

VIRGIL VOINESCU


Pancarte cu lozinci și un banner cu însemnele Confederației „Cartel Alfa” Dâmbovița au fost ieri, 17 august, după-amiază elemente de recuzită ale sindicaliștilor de la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște într-un miting în fața Prefecturii Dâmbovița din Târgoviște. Puțin peste 100 de membrii ai Sindicatului Valahia Târgoviște, afiliat Confederației Naționale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa” Dâmbovița s-au adunat sub balconul Instituției Prefectului Dâmbovița pentru a denunța situația dezastruoasă din combinat și pentru a cere implicarea instituțiilor statului în salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale de la Târgoviște de la distrugere. Pe pancarte era scris: Ne-ați adus Dezbinare, Sărăcie și Tiranie!; Stat român, trezeștete. Ai fost prădat destul!; Parlamentari, salvați COST! Modificați: Legea insolvenței, Legea exproprierii; COST în prag de faliment. Modificați Legea siguranței Naționale!”. Oamenii ne-au declarat că situația în Combinatul de Oțeluri Speciale de la Târgoviște este din zi în zi mai proastă:

● „Nemulțumirea a ajuns la cote alarmante în combinat. Toată lumea are același salariu, nu mai există diferențiere. Un angajat câștigă la fel de puțin ca unul vechi. Nu ne bagă nimeni în seamă. Din păcate avem trei sindicate a fost nevoie să vină domnul Dragodănescu să redea încrederea. Până să intre domnul Dragodănescu existau două sindicate care se luptau între ele și nu făceau nimic pentru angajați. Din păcate este un dezinteres și al politicienilor. O societate aflată în insolvență de atâția ani de zile nu poate avea un plan de reorganizare. Jocul ăsta se poate prelungi la nesfârșit. Oricând va fi un creditor care va contesta un plan de reorganizare va trimite în faza inițială. Asta este din păcate”.

● „Protestez pentru situația combinatului, pentru faptul că statul trebuie să pună mâna pe combinat, să-l recupereze. Nu se mai poate. Combinatul e dator, a fost vândut pe o sumă derizorie. De asemenea suntem plătiți în cadrul metalurgiei ca și femeile de serviciu cu minim pe economie. Nu este normal. Vrei oțeluri speciale dar să fii plătit. Nu se poate în ziua de azi. Avem copii, avem familii și trăim de pe o zi pe alta. Nu se poate așa ceva. Ei parlamentarii își fac pensii speciale, iar noi din ce în ce mai greu. Le-a făcut pensii la primari, lor la parlamentari, iar noi cu minim pe economie. Lucrăm în condiții mizere, de stres, fără protecția muncii. Când vin controale oprește instalația și apoi o repornesc. Mai nou a pus: zonă cu zgomot ridicat, dar n-ai nici un spor. Mizerie și asta nu se poate”.

● „Am venit să protestez pentru faptul că statul a uitat cine contribuie cu adevărat la bugetul său. A ajuns ca un oțelar să aibă salariul minim pe economie. Și un asistat social care stă acasă are același salariu. După Revoluția din 1989 un singur angajat putea să își țină familia. Acum patru angajați nu reușesc să se descurce. Eu cu soția nu putem să întreținem doi copii care sunt la școală fiindcă nu există posibilitatea. Din 1400 de lei să întreții copiii la școală nu se poate. Pentru asta sunt azi aici. Bătaie de joc pentru noi. Nu vreau să dau în cei care sunt necalificați și au salarii mai mari ca noi. Statul a facilitat toate acestea. Cine trebuie, să ne audă?”.

● „Eu sunt aici pentru a avea un trai mai bun, aici în țara noastră. Vreau să se audă felul în care suntem tratați, noi, în combinatul acesta de la Târgoviște. Să se știe că aproape toți calificații au salarii minime pe economie. La noi se lucrează numai pe bază de șantaj. Și acum, aici suntem înconjurați de serviciul CI din combinat ca să vadă cine a venit, de ce, cum a venit ca să poată să șantajeze. Astea sunt condițiile din Combinatul de Oțeluri Speciale”.

● „Toate astea sunt în legătură cu cei de la nivel înalt. Se știe de acolo și demult. Și faptul de când s-a vândut combinatul pe vremea lui Năstase cu doi lei. Se știu toate astea. Nu se face nimic fără Justiție. Acum cerem aici ca statul să intervină. Nu e prea târziu nici în al doisprezecilea ceas. Nu e prea târziu”. Mitingul de protest s-a încheiat fără incidente dar și fără nicio reacție din partea Instituției Prefectului Dâmbovița. „Nu am fost invitați la dialog”, ne-a declarat scurt liderul Sindicatului Valahia Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.