25.10.2016 00:09

Nelu Radu, atac dezlănțuit la Dan Petre

Nelu Radu, atac dezlănțuit la Dan Petre
Galerie foto

❚ „Ne-a furat, ne-a decimat, ne-a înroșit, japcă e un cuvânt blând. Acest Dan Petre le-a furat jucătorilor mei banii din buzunar. M-am săturat de aceste vagabonțeli și să fiu batjocura acestei clici”, am redat un scurt fragment din șuvoiul declarativ pornit de conducătorul Gloriei Cornești

COSTIN MIHAI

 


 

Avalanșă de scandaluri și în ultima etapă din fotbalul județean, iar violențele au escaladat periculos. Din informațiile noastre, arbitrii au fost loviți la Lungulețu, Cătunu și Pietrari, însă au încasat-o și diverși jucători. Reacțiile puternice au venit și după derby-ul etapei de la Liga a IV-a, dintre Unirea Ungureni și Gloria Cornești (4-2). Finanțatorul ultimei echipei a explodat la adresa arbitrului Dan Petre, asupra căruia s-a dezlănțuit cu un atac furibund.

„Acest Dan Petre este un arbitru foarte dubios, care nu ar mai trebui delegat decât pe la Onoare sau Promoție. Auzisem de o săptămână că o să ne arbitreze, a fost delegat la comandă, să ne execute. Ne-a furat, ne-a decimat, ne-a înroșit, japcă e un cuvânt blând. S-o fi umflat în burtă la pizzeria prietenului său care e portar la Tărtășești. Acest Dan Petre le-a furat jucătorilor mei banii din buzunar. M-am săturat de aceste vagabonțeli și să fiu batjocura acestei clici”, am redat un scurt fragment din șuvoiul declarativ pornit de Nelu Radu, urmând să revenim pe larg în ziarul de mâine, când vom prezenta și o declarație foarte interesantă a conducătorului de la Dentaș Tărtășești, Angel Badea. Tot mâine vom scrie pe larg și despre incidentele care i-au avut ca țintă pe arbitri.