23.01.2023 00:09

Neguț și Popa, siguri de evitarea retrogradării

Neguț și Popa, siguri de evitarea retrogradării
Galerie foto

* Chiar dacă și-au încercat norocul la alte echipe, cei doi jucători au revenit rapid la Chindia, iar acum luptă în tricoul roș-albastru pentru evitarea retrogradării.

 

Chindia Târgoviște a schimbat mulți jucători în ultimii ani, puțini reușind să rămână în lotul formației dâmbovițene de la momentul promovării și până acum. Pe această listă se regăsesc Dani Popa și Cristi Neguț, care au avut un rol important atât în liga secundă, cât și pe prima scenă fotbalistică a țării. Chiar dacă și-au încercat norocul la alte echipe, cei doi jucători au revenit rapid la Chindia, iar acum luptă în tricoul roș-albastru pentru evitarea retrogradării. Cei doi sunt încrezători înainte de startul meciurilor oficiale din 2023.

Neguț: „Avem o încredere fantastică”

Cristi Neguț a transmis că perioada de pregătire a fost una reușită și crede că sub comanda lui Toni Petrea, Chindia este capabilă de lucruri frumoase. „A fost un cantonament reușit, ne-am atins în mare parte obiectivele, ne-am pregătit destul de bine. Am prins puțină vreme rea în ultimele zile, dar una peste alta a fost bine. Am întâlnit niște adversari destul de puternici în amicale, dar nici noi nu am avut prospețimea necesară, pentru că veneam după niște antrenamente mai solicitante și e greu să ai prospețime în perioada respectivă. Nu se compară condițiile de acolo, cu ce avem noi în România. Am mai spus-o, avem o încredere fantastică. De la primul antrenament cu Toni Petrea am simțit că putem face altceva, mult mai bine decât în trecut”. 

Popa: „Nu mi-e teamă de retrogradare”

Dani Popa a revenit după o accidentare complicată, iar acum este gata să o ajute pe Chindia și să îndeplinească obiectivul din acest sezon, evitarea retrogradării. „La mine a fost mai greu, am venit după o accidentare, dar am intrat în programul normal și spun că a fost un cantonament reușit. Meciurile au fost ok și sperăm să începem sezonul cu bine, pentru că asta este cel mai important. Sunt bine acum, am început puțin mai greu pregătirea, și sper să reușim să câștigăm. Nu mi-e teamă de retrogradare, am văzut și în cantonament, avem probabil cel mai bun grup de când sunt eu aici, valoric și numeric. Trebuie să fim concentrați la fiecare meci, pentru că și celelalte echipe își doresc să se salveze. Mi-am impus obiectivul să nu mai ajungem la baraj, să terminăm cel puțin pe locul 10. Eram puțin dezamăgit când am venit, mă așteptam să avem alte rezultate, dar cu venirea noului staff s-au văzut rezultatele și am acumulat foarte multe puncte în opt meciuri. Disciplina și atitudinea pe care am avut-o de când a venit dânsul a făcut diferența, a implementat un sistem nou și ne-a insuflat încredere”.

 

 

Cosmin Sava