27.05.2016 00:19

Nedumerirea "cetăţeanului turmentat"

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Actuala campanie electorală, a localelor, mi se pare cea mai ciudată de 26 de ani încoace. Din ce pricină? Simplu. E aproape anonimă şi anodină. N-are, cum ar zice românul din strămoşi, snagă. Şi asta pentru bizarele reglementări legale vizând „metodologia” de desfăşurare. Şi care limitează, de frica unei corupte şi deşănţate propagande, cum s-a văzut în trecutele alegeri, posibilităţile şi mijloacele de transmitere a mesajelor celor înscrişi în cursa pentru fotoliile de primari şi pentru locurile în consiliile locale. Adică, se suflă până şi în iaurt. O, nu!

Conform informaţiilor care circulă pe la televiziuni, şi iaurtul nu mai e ce a fost. Este plin de subtile otrăvuri. Ca atare, electorul mioritic înghite-n sec, cu frică de înec, iar partidele şi competitorii lor aruncaţi în bătălia electorală stau cu ochii-n patru, îşi ţin de şase ca să nu fie înhăţaţi, pe te miri ce turnătorie, de mâna nemiloasă a DNA. În consecinţă, pe la posturile de televiziune şi radio care se mai încumetă să-i „popularizeze” pe degeaba pe aceşti competitori, nu vezi şi nu auzi decât bălăcăreli de tot soiul, acuze de mahala, dar şi nişte promisiuni, aceleaşi, copy-paste, campanie de campanie, într-un perfect – e drept, adaptat la noile condiţii ale democraticului capitalism românesc – „limbaj de lemn”. Nu vezi şi nu auzi un inteligibil şi convingător proiect de progres a comunităţilor locale, cum şi în ce fel vor fi atraşi banii europeni pentru dezvoltare, electorul se duce la culcare nedumerit şi plictisit, lehamitea se instalează în conştiinţa acestuia asemenea unei mlaştini acoperite de ceaţă, constatând că faimoasa reformare a „clasei politice” se amână sine die. Pentru că, nu-i aşa, cu prilejul acestei campanii electorale, românii asta ar fi vrut să bage de seamă că se întâmplă. Vox populi, vorba lui Dragoş Pătraru. Şi mai e ceva, care tot în ceaţă se cheamă că e: semianonimatul în care se petrece campania îi ţine în… anonimat pe competitori. Şi, uite că, nedumerirea celebrului „Cetăţean turmentat” al lui Caragiale se adevereşte pe bune: „Eu cu cine votez?”.