18.02.2019 00:20

"Ne salută nenea Iancu"


Galerie foto

❚ Evenimentul a constat într-o vizită de documentare la Casa memorială „I.L.Caragiale” din localitatea cu același nume, și nu numai: au avut loc, de asemenea, expuneri despre viața marelui dramaturg și chiar mici puneri în scenă ale câtorva dintre savuroasele sale schițe


GEORGE COANDĂ

 


 

Sub acest generic, recent, a avut loc, în organizarea bibliotecii Garnizoanei Târgoviște (comandant col. Petru Jianu), la inițiativa inimoasei responsabile, Carmen Călimănescu, și în colaborare cu filialele dâmbovițene ale Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere și Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” și cu clubul de lectură „Prietenii din bibliotecă” al Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște (coordonator directorul școlii, prof. Loredana Oană) o vizită de documentare la Casa memorială „I.L.Caragiale” din localitatea cu același nume. Astfel, Cristina Hereșcu, muzeograf, i-a ghidat pe vizitatori, militari și elevi prin fascinanta lume a lui Nenea Iancu cu ajutorul fotografiilor document și al unor ediții vechi (princeps) din opera marelui dramaturg. Dar, să spunem că nu a fost doar o simplă vizită, chiar vizitatorii implicându-se în cunoașterea biografiei lui Nenea Iancu. De pildă, Carmen Călimănescu a vorbit documentat despre „Femeile din viața lui Caragiale”, unele celebre, iar membrii cercului „Prietenii din bibliotecă” au pus în scenă schițele „Bubico”, „Five o’clock” și „Domnul Goe”. Și, ca să nu se lase mai prejos, elevi de la Școala Gimnazială din localitate au dat, cu talent, o replică, interpretând, la rându-le, sub îndrumarea profesoarelor Lili Sandu și Alexandra Iacob, una din schițele ilustrului lor concetățean. Și unii, și alții din micii actori au interpretat schițele lui nenea Iancu cu reală sensibilitate și naturalețe. Se poate spune că „Ne salută Nenea Iancu”, în aceste vremuri de-a dreptul caragialești (și într-un moment când ziua de naștere a celui ce-a văzut lumina zilei la Haimanale, azi comuna I.L.Caragiale, a cam trecut nebăgată-n seamă) a fost un salutar eveniment cultural în vatra natală a părintelui „Scrisorii pierdute”.