06.11.2019 00:19

Ne-o facem cu mâna noastră

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

De ce este România o cenuşăreasă a Europei? De ce, la treizeci de ani de la ieşirea din „lagărul comunist”, în loc să facă progrese pe calea civilizaţiei post moderne, a prosperităţii generale a societăţii, a prezervării solide a independenţei şi suveranităţii naţionale – cât ne-a mai lăsat pe seama noastră Uniunea Europeană - România alunecă ameţitor pe toboganul prăbuşirii în dezastru în ciuda unui triumfalist „produs intern brut”/PIB? De ce? De ce? Oricâte explicaţii justificatoare pe contra ne-au oferit şi ne oferă guvernanţii postdecembrişti, minciuna sare în ochii oricărui român de bun simţ, nedus cu preşul de propaganda perversă a partidelor care şi-au avut guvern la Palatul Victoria. Nemaifiind stăpân pe nimic (resurse naturale, industrie, pământuri arabile, şi nu numai), românii, milioane fugiţi cu groaza în suflet pe aiurea-n lume, pe zi ce trece, nu mai aşteaptă mare lucru, că de promisiuni deşarte s-a săturat până peste gât – de la „clasa politică”. Care de fapt, nu mai are ce oferi. Ne uităm cu jind şi cu invidie până şi la vecinii bulgari, de polonezi şi de unguri nu mai vorbim, constatând că pe acolo trădarea INTERESULUI NAŢIONAL nu l-a înspăimântat într-atât pe dracu, cum l-a îngrozit pe meleagul nostru, încât şi acesta şi-a luat lumea-n cap cu coada între copite. N-aş vrea să supăr pe nimeni din rândul acestei naţiuni, dar hai să ne privim cinstit în ochi! – trebuie să recunoaştem autocritic, chiar dacă sună comunist chestia asta, că noi, românii, suntem bântuiţi de laşitate şi compromisuri jalnice (apropo de proverbele alea stupide cum că te faci frate cu dracu ca să treci puntea şi că dacă-ţi pleci capul sabia nu-l taie) şi că lesne nu ne lăsăm manipulaţi de interesele altora care, şi pe la Bruxelles/Strasbourg, şi pe la Washington şi pe la Moscova îşi râd de noi văzându-ne cum nu suntem în stare să ne apărăm cu demnitate şi curaj pe noi înşine. „Clasa politică” este, aşa-i, ticăloasă. Dar şi noi ne-am făcut-o cu mâna noastră. Să nu ne mai dăm după cum bate vântul.