17.03.2020 00:10

Narcis Coman îl povățuiește pe Viorel Moldovan

Narcis Coman îl povățuiește pe Viorel Moldovan
Galerie foto

❚ „Dacă un antrenor e ranchiunos, veți păți la fel ca în anul 1980, când ați retrogradat. A venit antrenor Ștefan Coidum, care a dat afară din lot pe cei mai buni jucători, Coman și Tătaru. Ce a câștigat conducerea că a făcut ca el? Retrogradarea” ❚ „Dacă Moldovan nu suportă personalitatea jucătorului, înseamnă că suferă de o mândrie greșită. Să ne uităm pe unde a antrenat și ce rezultate a avut. Dacă era așa bun, de ce a plecat așa repede din Franța?” ❚ „Stai de vorbă cu jucătorul, ajută-l să înțeleagă ce vrei de la el. Eu vă doresc să rămâneți în Liga 1! Succes!”

 

COSTIN MIHAI

 


 

Narcis Coman (73 de ani) este primul nume mare care intervine prin comentarii online în conflictul orgoliilor de la Chindia, dintre antrenorul Viorel Moldovan și cel mai bun marcator din istoria modernă a fotbalului târgoviștean, Cristian Cherchez. „Dacă un antrenor e ranchiunos, veți păți la fel ca în anul 1980, când ați retrogradat. Despre ce e vorba? În anul acela a venit antrenor Ștefan Coidum, care nu putea să sufere jucătorii cu personalitate. Și ce-a făcut? A dat afară din lot pe cei mai buni jucători, Coman și Tătaru, spunând că salvează echipa de la retrogradare. Uite că nu a fost ca el. Ce a câștigat conducerea că a făcut ca el? Retrogradarea. Când a apelat la mine, era prea târziu. Nici eu nu am mai vrut să revin, a dracu mândrie… Mi-a părut rău de acel public minunat. Dacă Moldovan nu suportă personalitatea jucătorului, înseamnă că suferă de o mândrie greșită. Să ne uităm pe unde a antrenat și ce rezultate a avut. Dacă era așa bun, de ce a plecat așa repede din Franța? A fost antrenor la echipa unde a jucat. Stai de vorbă cu jucătorul, ajută-l să înțeleagă ce vrei de la el. Eu vă doresc să rămâneți în Liga 1! Succes!”.

Narcis Coman, un portar de legendă!

Cine a fost Narcis Coman în fotbalul românesc! Un portar de legendă, cu 12 selecții la echipa națională a României, care a apărat pentru cluburi cu mare tradiție, precum Steaua, Dinamo, UTA, FC Argeș, FCM Bacău sau CS Târgoviște. Narcis Coman a scris istorie în Cetate, fiind declarat Cel mai bun fotbalist român al anului 1978, primul portar care a primit o asemenea distincție. S-a retras acasă, la Giurgiu, unde i s-a acordat titlul de Cetățean de Onoare. Este Maestru Emerit al Sportului, decorat cu ordinul „Meritul Sportiv” (2009) și apare în Enciclopedia Personalităților (Hubner Who’s Who).