25.08.2016 00:19

N-aș vrea să fiu o Casandră

N-aș vrea să fiu o Casandră
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Se pare că România este din ce în ce mai des fixată în cătarea unor scenarii nimicitoare de imagine. Scenarii premeditate. Puse la cale și dinspre Kremlin, și dinspre centrele de putere ale Noii Ordini Mondiale. Sunt scenarii deloc fanteziste. Căci, nu de capul lor, ziariștii ăia tembeli de la Skynews au filmat printr-o poiană de prin nordul țării un „documentar artistic” despre traficul de arme de proveniență ruso-ucraineană pentru… teroriști.

Dacă nu s-ar fi descoperit la timp mistificarea, ar fi ieșit că România este un stat nesigur, scăpat de sub controlul încurajator al terorismului mondial. Ca atare, ar fi fost pusă la colț și pe coji de nuci (monitorizări de tot felul) de Bruxelles. Deci, ar fi fost mai lesne de șantajat și de a i se impune, pe cale de consecință, un set distrugător de condiții înrobitoare. Pe urmă, dar imediat, pe nefericita „defecțiune turcă” a lui Erdogan, care a pus în pericol de moarte flancul sud-estic al NATO/UE, s-a lansat scenariul transferului de rachete nucleare la… Deveselu. E drept că „defecțiunea” Ankarei e extrem de gravă, riscâdu-se imprevizibile acțiuni militare, astfel că marea bază de la Incirlik a NATO/SUA va fi evacuată. Dar unde? Este clar că nu la Deveselu.

Cu toate că, o spun specialiștii militari români, ne-ar prinde bine. Ar tempera avântul belicos al lui Putin. Însă nu se va întâmpla transferul pe la noi. Rușii însă au și început să facă, fără ostenire, gură mare, că, vezi dom’le, românii fiind dotați cu rachete nucleare, vor fi o balșaia amenințare pentru Rusia, așa că vor înarma până-n dinți Crimeea. Curios, ba mai mult, ciudat e faptul că informația a livrat-o Euractiv, agenție media apropiată Bruxellesului. D’aia, la început, a părut credibilă și a stârnit frisoane. Asta înseamnă că Moscova a jucat tare, de unde ideea sigură că are coada băgată la Bruxelles. Cu concursul Berlinului. Și mă mai încearcă o bănuială… sigură: scenariile nu se vor opri aici. Până la finele anului, vom tot fi luați în cătarea scenariilor. România nu trebuie lăsată să pună liniștită capul pe pernă. Și cum n-are cine s-o apere – apropo de „clasa politică” – ne-ar putea paște ce e mai rău. N-aș vrea să fiu luat drept o Casandră...