27.08.2014 13:25

Mutări estivale la Titu

Mutări estivale la Titu
Galerie foto

* Divizionara C dâmbovițeană a reușit să-i achiziționeze, pentru o perioadă de doi ani, pe Lucian Avram ( 20 ani – CSU Craiova), Andrei Militaru (18 ani – Concordia 2 Chiajna), Emanuel Tuță (19 ani – Școala de Fotbal Euro-Africa) și Emanuel Nedelcu (18 ani – Chindia Târgoviște) * Echipa lui Rică Neaga a oficializat în aceste zile transferul lui Ovidiu Stan, un jucător venit de la divizionara B CS Mioveni, acesta semnând un contract valabil pe un an de zile * Fostul stelist a răspuns afirmativ provocării venite chiar din partea lui Vlad Oprea, viceprimarul orașului Titu

LIVIU DOBRE


Lotul de jucători al lui Urban Titu a fost întregit cu alte cinci nume noi. Apropierea debutului de campionat a dus gruparea din sudul județului să perfecteze transferurile unor fotbaliști tineri care vor fi de mare ajutor lui Adrian Neaga în noul sezon.

Divizionara C dâmbovițeană a reușit să-i achiziționeze, pentru o perioadă de doi ani, pe:

Lucian Avram ( 20 ani – CSU Craiova)

Andrei Militaru (18 ani – Concordia 2 Chiajna)

Emanuel Tuță (19 ani – Școala de Fotbal Euro-Africa)

Emanuel Nedelcu (18 ani – Chindia Târgoviște).

În ceea ce-i privește pe primii doi, aceștia vor evolua în centrul defensivei, iar următorii doi, pe posturile de mijlocaș defensiv și atacant.

După înregimentarea noului cvartet de jucători, lotul Urbanului a ajuns să fie alcătuit din 19 jucători.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Titu l-a achiziționat și pe Ovidiu Stan

Echipa lui Rică Neaga a oficializat în aceste zile transferul lui Ovidiu Stan, un jucător venit de la divizionara B CS Mioveni, acesta semnând un contract valabil pe un an de zile.

Fotbalistul în vârstă de 23 de ani reprezintă primul atacant pe care gruparea dâmbovițeană îl transferă în această perioadă de pregătire.

„Am ales să joc pentru Urban pentru că este o echipă care țintește obiective îndrăznețe în noul campionat. Am încredere că pot face treabă bună la noul club, după ce Rică Neaga m-a convins să semnez”, a declarat Ovidiu Stan.

 

Adrian Neaga a primit o găleata cu apă cu gheață în cap

Fenomenul „Ice Bucket Challenge” a lovit și lumea fotbalului dâmbovițean.

Printre cei care au ales să se implice în campania inițiată în Statele Unite ale Americii pentru pacienții de scleroză laterală amiotrofică, dar care s-a răspândit rapid în întreaga lume, s-a numărat și Adrian Neaga, antrenorul Urbanului Titu.

Fostul stelist a răspuns afirmativ provocării venite chiar din partea lui Vlad Oprea, viceprimarul orașului Titu. Astfel, după ce a făcut o donație de 100 de dolari, Neaga a primit o găleată de apă cu gheață în cap de la doi juniori ai clubului dâmbovițean. La rândul său, tehnicianul argeșean a provocat trei foști steliști, Marian Aliuță, Bănel Nicoliță și Sorin Paraschiv.

„Chiar dacă am fost luat pe nepregătite de Vlăduț (nr. Vlad Oprea), am răspuns pozitiv la această provocare. Mie îmi plac mult aceste acțiuni când este vorba de a ne ajuta semenii noștri”, a transmis Rică Neaga.