04.12.2018 00:10

Multe nereguli în fotbalul județean

Multe nereguli în fotbalul județean
Galerie foto

❚ Continuă serialul listelor negre, în care apar fotbaliști denunțați că ar fi încălcat regulile în ultimii ani. Între timp, unii au renunțat la practicile murdare sau chiar la fotbal, însă pot reveni ❚ Demersul nostru se bucură de o susținere tot mai mare din partea membrilor afiliați, a tras atenția organelor statului și are ca scop însănătoșirea fotbalului dâmbovițean. VREM UN FOTBAL CURAT!

 

COSTIN MIHAI

 


 

Conducătorii AJF Dâmbovița sau fălit dintotdeuna cu numărul mare de echipe. Nu au spus însă că fondul de jucători e umflat, întrucât mulți dintre cei care se învârt în fotbalul mic activează pentru mai multe cluburi în același timp. Unii au fost dovediți, alții sunt doar reclamați, cert e că nu iese fum fără foc. Continuă serialul listelor negre, în care apar fotbaliști denunțați că ar fi încălcat regulile în ultimii ani. Între timp, unii au renunțat la practicile murdare sau chiar la fotbal, însă pot reveni. Mai sunt și nemulțumiți de cele publicate, mai sunt și obraznici, însă nu publicăm nume fără a avea o bază minimă de informații. Spre exemplu, unde nu deținem documente, verificăm din mai multe surse. Colectăm informații despre toate cluburile din județ care încalcă regulamentele cu bună știință, în complicitate cu cei care conduc AJF Dâmbovița. Demersul nostru se bucură de o susținere tot mai mare din partea membrilor afiliați, a tras atenția organelor statului și are ca scop însănătoșirea fotbalului dâmbovițean. VREM UN FOTBAL CURAT!

Gura Șuții are emoții cu Dinu Mihai Cătălin

Înainte să prezentăm a doua listă cu 10 jucători controversați, ne oprim asupra unuia dintre ei, Dinu Mihai Cătălin. Acesta apare ca transferat la Recolta Gura Șuții pe 10 august 2016, în schimb în luna noiembrie a aceluiași an evolua și pentru AFC Rapid, în Liga a 4-a, conform site-ului 1923.ro. Chiar dacă a fost contestat de Olimpicii Ulmi luna trecută, Comisia de Competiții și Disciplină a menținut rezultatul din teren (1-0 pentru Gura Șuții), prezentând un contract de muncă al jucătorului la Recolta, începând cu 7 august 2018. Echipa lui Titel Dinu risca enorm dacă era găsită vinovată, inclusiv să piardă la masa verde toate meciurile în care l-a folosit pe jucătorul contestat. Și tot ca o sesizare, chiar dacă s-au stabilit niște sancțiuni financiare în dreptul unei alte echipe de Liga a 4-a, ACS Coada Izvorului, sancțiuni dictate de Comisia pentru Statutul Jucătorului, acestea nu au fost respectate. La ordin, nu au fost puse în aplicare sancțiunile dictate, conform regulamentului.

Lista neagră – Fila 2

Mihai Cătălin Dinu: Recolta Gura Șuții – AFC Rapid

Marinică Ionică: Unirea Răcari – Victoria Văcărești 2018

Adrian Alexandru Tănase: Progresul Mătăsaru – Flacăra Ghinești – Viitorul Cuza Vodă

Alberto Ilie: (dublă, juca corect la ACS Coada Izvorului, acum e la Petrolul Răscăeți)

Mitică Dima: (dublă, juca corect la ACS Coada Izvorului, acum e la Voința Vișina)

Ionuț Alexandru Anghelina: Roberto Ziduri (dublă)

Georgel Alexandru Bran: Roberto Ziduri – Viitorul Ștefănești

Liviu Grigore: Pomicola Raciu – Flacăra Moreni

Mădălin Marius Marin: Viitorul Burduca – Neajlovul Puntea de Greci (conform site-ului AJF Dâmbovița, apare la ambele echipe)

Dragoș Tudorache: Unirea Ungureni – Comerțul Viișoara

P.S.1: Florin Popescu (Friț), oficial al echipei Viitorul Găești, este acuzat că a bruscat arbitrul la meciul cu Voința Ionești, fapt consemnat de oficiali în raport. Friț se apără și spune că arbitrii au fost urmăriți cu mașina de localnici, pentru a modifica cele consemnate în raport, în favoarea lor.

P.S.2: Arbitrul Ovidiu Mihai Motan ar fi consemnat în raportul de arbitraj că nu a putut pleca de la Pietroșița cu legitimațiile jucătorilor, care au fost reținute de gazde.