25.03.2015 00:08

Moroeni riscă să piardă punctele câștigate la Cătunu

Moroeni riscă să piardă punctele câștigate la Cătunu
Galerie foto

❚ „Într-un an competițional un jucător se poate legitima sau transfera la maxim trei cluburi. În această perioadă jucătorul are dreptul să joace în meciuri oficiale pentru numai două cluburi”, spune art. 4, alin. 4 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal ❚ Oficialii echipei din Cătunu au formulat și susținut o contestație pentru dreptul de joc al lui Florin Posta, motivând că a evoluat în acest sezon pentru Voința Crevedia, Atletic Fieni și Bradul Moroeni ❚ „Eu unul nu am știut că Posta a jucat la trei echipe, a fost ceva neclar în dreptul lui. Nu mai avem nici delegat la echipă, poate și de aici a apărut această scăpare”, s-a exprimat Gabriel Țiclea, noul președinte al formației din nordul județului

COSTIN MIHAI

 


 

Chiar dacă s-a impus în ultima etapă cu 3-2 pe terenul celor de la Săgeata Cătunu, Bradul Moroeni va pierde aproape sigur acest meci la „masa verde”. Oficialii echipei din Cătunu au formulat și susținut o contestație pentru dreptul de joc al lui Florin Posta, motivând că a evoluat pentru trei echipe în acest campionat. „În etapele 1-7 a fost la Crevedia, între etapele 8-17 a jucat pentru Fieni, iar acum e la Moroeni”, au reclamat pe bună dreptate cei de la Cătunu, regulamentul fiind foarte clar în acest caz. „Într-un an competițional un jucător se poate legitima sau transfera la maxim trei cluburi. În această perioadă jucătorul are dreptul să joace în meciuri oficiale pentru numai două cluburi”, spune art. 4, alin. 4 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal.

Dovezile sunt clare, Posta e la a treia echipă

În aceste condiții, AJF Dâmbovița putea înregistra al treilea transfer al jucătorului în sezonul competițional 2014/15, doar că el nu mai putea evolua pentru Moroeni decât din campionatul următor, de vreme ce a evoluat deja pentru două echipe, Voința Crevedia și Bradul Moroeni. „Posta a fost la noi în primele șapte etape, după care au apărut niște neînțelegeri și a plecat la Fieni, profitând de faptul că la acel moment Crevedia nu avea Certificat de Identitate Sportivă. Îmi pare rău pentru Florin, care este un băiat deosebit și că nu va mai juca până la finalul campionatului, dar dreptatea e de partea lui Nicu Ifrim (n.r. antrenorul de la Săgeata Cătunu). M-am întâlnit și eu cu un astfel de caz, pe când eram la Gulia și vă spun că decizia comisiei va fi una clară, meci pierdut pentru Moroeni”, am prins și opinia lui Mădălin Ioniță, antrenorul Voinței Crevedia.

Țiclea: „Nu am știut că Posta a jucat la trei echipe”

Cei care i-au înlocuit la Moroeni pe Florin Tudose sau Cătălin Diaconescu se pare că nu cunosc foarte bine regulamentul, de vreme ce l-au transferat în iarnă pe Florin Posta și l-au folosit în acest retur. „Eu unul nu am știut că Posta a jucat la trei echipe, a fost ceva neclar în dreptul lui. Nu mai avem nici delegat la echipă, poate și de aici a apărut această scăpare”, s-a exprimat Gabriel Țiclea, noul președinte al Bradului. „Cei de la Moroeni știau sigur că Posta este la a treia echipă pentru care evoluează în acest sezon. Numai că, au crezut că are drept de joc, câtă vreme AJF Dâmbovița i-a operat transferul. Puteau să nu-l mai folosească pe jucător la Cătunu, dar nu au vrut. Cei de la AJF ar fi trebuit totuși să-i atenționeze că-l transferă degeaba, pentru că nu-l pot folosi până în vară, dar probabil că nu au știut nici ei”, ne-a declarat o sursă de încredere.

Putea profita și Perșinari

De aici se mai naște o discuție, va pierde Moroeni la „masa verde” și meciul cu Voința Perșinari (2-2), din prima etapă a returului, în care l-a folosit iarăși pe Florin Posta? Trebuia formulată o contestație sau se va sesiza din oficiu Comisia de Competiții și Disciplină, de vreme ce Bradul a folosit un fotbalist fără drept de joc? „Chiar nu știu ce să vă spun în acest moment. Este pentru prima dată când ne întâlnim la comisie cu un astfel de caz. Vom studia regulamentul și vă asigur că vom lua decizia care se impune”, s-a exprimat secretarul CCD, Gigi Ionescu. „Noi nu am știut că Moroeniul a folosit un jucător în mod neregulamentar, dar nici nu cred că am fi făcut contestație. Eu sunt adeptul să câștigăm meciul pe teren, iar cu Moroeni chiar trebuia să fie așa, conducând cu 2-0. Dacă se va sesiza comisia și ne va da câștig de cauză, normal că nu vom refuza două puncte”, l-am contactat și pe Vali Junghie, finanțatorul echipei din Perșinari.