15.09.2020 00:10

Moldovan nu l-a iertat pe Ghergu

Moldovan nu l-a iertat pe Ghergu
Galerie foto

❚ „Marcel a propus schimbarea antrenorului, invocând că e nevoie de un șoc la echipă. E președintele clubului, răspunde, noi nu ne-am băgat”, ne-au transmis surse din rândul asociaților. Iar Viorel nu a uitat asta ❚ Pe parcursul verii, Moldovan a încercat să rupă jucători de la Chindia, pe care Petrolul i-a ofertat cu salarii superioare, chiar duble, însă au preferat continuitate la nivelul Ligii 1


COSTIN MIHAI


În ciuda declarațiilor de politețe, Viorel Moldovan nu l-a iertat pe Ghergu pentru îndepărtarea de la Chindia. „Marcel a propus schimbarea antrenorului, invocând că e nevoie de un șoc la echipă. E președintele clubului, răspunde, noi nu ne-am băgat”, neau transmis surse din rândul asociaților. Iar Moldovan nu a uitat asta, mai ales că i s-a promis prelungirea contractului până la finalul sezonului, chit că el se încheia pe 30 iunie. Ghergu a promis, însă vorbele nu țin locul documentelor, așa că a putut semna cu un antrenor prieten, Emil Săndoi. Pe parcursul verii, Moldovan a încercat să rupă jucători de la Chindia, pe care Petrolul i-a ofertat cu salarii superioare, chiar duble, însă au preferat continuitate la nivelul Ligii 1. Viorel nu s-a reținut în a ironiza Chindia, o echipă de retrogradare. Evident că și la Ploiești a dat vina pe jucători după eșecuri, unele realmente umilitoare. Dacă nu mai ești dorit pe „Ilie Oană”, iar fanii ploieșteni au început să se agite, e mai înțelept să te retragi și să cauți o altă destinație. Mai ales că se joacă în continuare fără spectatori.