08.04.2021 00:20

Modificări majore la Programul "Prima Casă"!

Modificări majore la Programul
Galerie foto

❚ „Familiile tinere primesc încă o lovitură de la Coaliția Austerității, care a modificat programul Prima Casă” ❚ „Prima Casă – programul susținut de PSD, care la finalul anului 2019 asigurase peste 260.000 de credite tinerelor familii – rebotezat de PNL «Noua Casă», a ajuns să dea facilități tot celor avuți”

 

VIOLETA STANCIU


Inițiat de PSD, Programul ,,Prima Casă” a fost transformat de PNL în Programul ,,Noua Casă” și va ajunge cel mai probabil Programul ,,Adio Casă” pentru tinerii cu posibilități materiale reduse! Purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma, a ținut să sublinieze, la conferința de presă de la începutul acestei săptămâni, că cei mai mulți dintre tineri nu se pot califica în acest program. Potrivit acestuia, exact cei cu venituri mici, cărora le era destinat programul, trebuie să-și ia adio la casa mult visată. „Dacă tinerii cu venituri mici visau la Programul Prima Casă, Guvernarea Austerității a transformat această mână de ajutor în Programul „Adio Casă!”. Familiile tinere primesc încă o lovitură de la Coaliția Austerității, care a modificat programul Prima Casă, inițiat de PSD, de-o manieră ce îl face inaccesibil celor cărora le era destinat și aveau cea mai mare nevoie de el. Cei mai mulți dintre tineri nu se pot califica în program. Exact cei cu venituri mici, cărora le era destinat programul, își iau adio la Prima Casă. Acum, în varianta PNL, pentru un credit de 48.000 de euro, pe 30 de ani, e nevoie ca solicitantul să aibă un salariu de minimum 3.300 de lei, ceea ce reprezintă salariul mediu pe economie. Ar plăti lunar o rată de 1.500 de lei, adică 45% din salariu. Astfel, Prima Casă - programul susținut de PSD, care la finalul anului 2019 asigurase peste 260.000 de credite tinerelor familii - rebotezat de PNL „Noua Casă”, a ajuns să dea facilități tot celor avuți. Încă odată, se probează că tinerii sunt abandonați de această guvernare, care, după ce a refuzat dublarea alocațiilor, așa cum prevedea legea, recent a suspendat și o altă măsură importantă pentru familiile la început de drum, respectiv sprijinul de 1500 de lei pentru educația timpurie în creșe și grădinițe”, a semnalat Constantin Cozma, purtător de cuvânt al PSD Dâmbovița.