26.11.2021 00:12

Modernizarea prin asfaltare a Drumului Comunal Local 97-27 A

Modernizarea prin asfaltare a Drumului Comunal Local 97-27 A
Galerie foto

*„Au început lucrările de două săptămâni, iar finanțarea este prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL)”

 

Chiar dacă posibilitățile financiare ale comunei Hulubești sunt limitate și deosebit de modeste, pentru că este vorba de o primărie mică, plata persoanelor cu handicap, dar și a angajaților primăriei este asigurată până la sfârșitul anului 2021. Edilul localității, Ion Cursureanu ne-a declarat ieri că acest lucru a fost posibil numai printr-o bună chivernisire a banilor alocați cheltuielilor de personal. În plan investițional, la Hulubești, se lucrează în ritm alert la  modernizarea prin asfaltare a Drumului Comunal Local 97-27 A, pe o lungime de 2,2 km, obiectiv care urmează să fie finalizat până la data de 10 decembrie, bineînțeles dacă și vremea va permite acest lucru.  

„Valoarea proiectului este de 1,8 milioane lei” 

„Astăzi (n.n. ieri) am făcut o cerere către Instituția Prefectului în care cerem niște bani, pentru că mai avem nevoie, dar la Hulubești salariile sunt acoperite până la sfârșitul anului atât pentru salariați, cât și pentru persoanele cu handicap. Stăm bine în sensul că ne-am chivernisit și la începutul anului am băgat în buget sumele necesare până la sfârșitul anului. Pe partea de investiții pot să vă spun că momentan se lucrează în comuna Hulubești, Cătunul Păișeni, la modernizarea prin asfaltare a Drumului Comunal Local 97-27 A, pe o lungime de 2,2 km.

Au început lucrările de două săptămâni, iar finanțarea este prin Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), partea de cofinanțare fiind de 50% CJD și 50% Primăria Hulubești, valoarea proiectului fiind de 1,8 milioane lei. Se lucrează la fundația drumului și sperăm ca până luni să se termine fundația și dacă ne ajută și timpul să venim și cu primul strat de asfalt, adică până în maxim 10 decembrie 2021, dacă ne ajută timpul să terminăm ceea ce am început”, a punctat primarul comunei Hulubești, Ion Cursureanu.

 

 

Violeta Stanciu