03.12.2021 00:11

Modernizarea și reabilitarea Școlii de Centru

Modernizarea și reabilitarea Școlii de Centru
Galerie foto

*„Populația școlară de la Hulubești s-a menținut la un nivel constant... în ultimii doi ani”

*„În prezent se învață în această școală, copii din ciclul primar învață aici, deci i-am adunat pe toți pentru că sunt foarte puțini elevi în cele patru sate. Au rămas, în satele Hulubești, Măgura, Butoiu de Sus și Butoiu de Jos, doar grădinițele deschise”

 

Autoritățile locale de la Hulubești, în frunte cu primarul comunei Hulubești, Ion Cursureanu, lucrează la un proiect pentru reabilitarea și modernizarea școlii de centru, din satul Hulubești, cu ajutorul fondurilor europene! Este vorba de cea mai importantă, dar și de cea mai veche unitate de învățământ din localitate, care datează din anul 1896, și care din păcate se află într-un stadiu avansat de degradare. Școala este funcțională în momentul de față, în ea învață toți copiii din localitate, pentru că nemaifiind foarte mulți elevi, autoritățile locale de la Hulubești i-au adus pe toți într-un singur loc, rămânând deschise la nivelul celor patru sate doar grădinițele.  

„Populația școlară de la Hulubești s-a menținut cât de cât la un nivel constant... în ultimii doi ani. Problema este că lucrăm la un proiect pe care vrem să-l băgăm pe Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027 pentru că școala este într-un stadiu avansat de degradare. Construcția datează din anul 1896, este vorba de școala de centru, cea mai importantă din comuna Hulubești. Vrem să băgăm proiectul acesta pentru finanțare pe fonduri europene, prin ADR Sud Muntenia, iar valoarea proiectului ar fi de 2 milioane de euro. În prezent se învață în această școală, copii din ciclul primar învață aici, deci i-am adunat pe toți pentru că sunt foarte puțini elevi în cele patru sate. Au rămas, în satele Hulubești, Măgura, Butoiu de Sus și Butoiu de Jos, doar grădinițele deschise. O parte dintre copii merg și la școlile din oraș, dar este foarte adevărat că s-au împuținat copiii. Oamenii nu mai fac copii, pentru că este greu să-ți iei sarcina aceasta, să crești copii în ziua de azi”, a declarat primarul comunei Hulubești, Ion Cursureanu.

 

 

Violeta Stanciu