02.09.2014 00:10

Mircea Băsescu rămâne în arest preventiv

Mircea Băsescu rămâne în arest preventiv
Galerie foto

Fratele șefului statului, Mircea Băsescu, rămâne în spatele gratiilor după ce, ieri, judecătorii Tribunalului Constanța au respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu.

Magistrații constănțeni au respins până în prezent toate solicitările formulate de Mircea Băsescu și Marian Căpățână pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu eliberarea sub control judiciar. Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

 

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

În același dosar a fost deferit justiției și Marian Căpățână, pentru complicitate la trafic de influență. Cei doi au fost arestați preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului București, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele președintelui recunoștea că a primit bani.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița