13.10.2020 00:10

Mihăilă are planuri mari la Parma

Mihăilă are planuri mari la Parma
Galerie foto

❚ Dâmbovițeanul a făcut pasul în fotbalul mare, fiind transferat de Parma, astfel că va avea ocazia să evolueze într-un campionat unde activează nume precum Cristiano Ronaldo, Ciro Immobile sau Lautaro Martinez ❚ În primul an la Parma, dâmbovițeanul va avea un salariu de 600.000 de euro, adică 50.000 de euro pe lună, iar contractul se întinde pe o perioadă de 5 ani ❚ Suma de transfer este una uriașă pentru fotbalul românesc, 8,5 milioane de euro, care se împart în felul următor: Universitatea Craiova primește 6,8 milioane, pentru că restul de 1,7 îi revin lui Silviu Bogdan, fostul director al Centrului de Copii și Juniori al Universității ❚ „ªtiu că sunt multe echipe valoroase în Serie A, însă eu nu am venit la Parma pentru a mă lupta la retrogradare. Îmi doresc să fim cât mai sus în clasament”, a spus Mihăilă


COSMIN SAVA

 


 

Valentin Mihăilă a fost unul dintre cei mai apreciați jucători români în ultimul timp, iar prestațiile lui de la Universtitea Craiova și de la naționala U21 i-au adus un transfer foarte important. Dâmbovițeanul din Finta a făcut pasul în fotbalul mare, fiind transferat de Parma, astfel că va avea ocazia să evolueze într-un campionat unde activează nume precum Cristiano Ronaldo, Ciro Immobile sau Lautaro Martinez. Suma de transfer este una uriașă pentru fotbalul românesc, 8,5 milioane de euro, care se împart în felul următor: Universitatea Craiova primește 6,8 milioane, pentru că restul de 1,7 îi revin lui Silviu Bogdan, fostul director al Centrului de Copii și Juniori al Universității, care avea 20 la sută. Suma ar putea ajunge la 12 milioane de euro, dacă se ating toate clauzele de bonusuri. În primul an la Parma, dâmbovițeanul va avea un salariu de 600.000 de euro, adică 50.000 de euro pe lună, iar contractul se întinde pe o perioadă de 5 ani.

„Am făcut un pas important”

Mihăilă știe că așteptările sunt mari din partea lui, dar are încredere în calitățile sale și speră ca transferul la Parma să fie primul pas dintr-o carieră importantă.„Vreau să dovedesc ce pot. Am presiune, dar voi intra încrezător pe teren, am fost adus tocmai pentru calitățile mele. ªtiu că sunt multe echipe valoroase în Serie A, însă eu nu am venit la Parma pentru a mă lupta la retrogradare. Îmi doresc să fim cât mai sus în clasament. Când era Devis Mangia la Craiova, m-a folosit și în spatele vârfului. Nu m-am adaptat și am rămas extremă stânga. Am făcut un pas important înainte, totuși, văd Parma ca pe o rampă de lansare. Îmi plac mai mulți jucători, nu am un idol. Unii dintre cei pe care îi apreciez evoluează chiar în Italia. Iau de la fiecare ce cred că mă ajută”, a spus fotbalistul în cadrul conferinței în care a fost prezentat.