17.07.2014 00:15

Mihai Volintiru nu va candida la Primăria Târgoviște

Mihai Volintiru nu va candida la Primăria Târgoviște
Galerie foto

❚ “Departe de mine gândul!”, a declarat interimarul de la PNL Dâmbovița, păstrând însă misterul asupra celor doi-trei colegi liberali, posibili candidați la fotoliul de primar al municipiului Târgoviște

 

VIRGIL VOINESCU


Liderul PNL Dâmbovița, Mihai Volintiru, a declarat recent în conferință de presă că nu-și dorește să candideze pentru postul de primar al municipiului Târgoviște, deși...

“Respectând cutumele, nu doar ale PNL, ci pe de-antregul lor, președintele e cel care trebuie să candideze, indiferent unde. Sincer nu îmi doresc acest lucru. Departe de mine gândul!”, a precizat Mihai Volintiru.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Însă dacă domnia sa nu se vede primar al Târgoviștei, asta nu înseamnă că PNL Dâmbovița nu va avea candidați pentru alegerile interimare la primăria municipiului:

“Sunt în PNL doi, trei colegi care fără doar și poate ar putea și ar candida. Zic eu, la cererea organizației, fără probleme, la Târgoviște”, a mai spus liderul interimar al liberalilor dâmbovițeni, dar fără să dezvăluie numele acestor posibili competitori.

“Să nu ne grăbim! Lăsați-i pe ei să afle primii, ca după aceea să stabilim dacă au o problemă sau nu. Ar putea (n.n. respectivii liberali) să știe sau nu... sau s-ar putea doar să presupună în momentul acesta”, a păstrat... misterul Mihai Volintiru.