21.09.2018 00:08

Mihaela Radu explică rețeta succesului

Mihaela Radu explică rețeta succesului
Galerie foto

❚ „Acest titlu la box îmi demonstrează mie în primul rând că nu am muncit în zadar și bucuria este foarte mare. Să iau titlul de campioană la doua categorii diferite de greutate este un lucru exceptional” ❚ „Cu sacrificii și dorință poți face multe. Atunci când vreau ceva, eu nu am zile libere, sunt într-o alergare continuă, dar îmi place să am o viață activă și plină de provocări” ❚ „Cine nu a intrat niciodată în ring nu poate avea emotiile pe care le ai acolo. Important este să-ți transformi aceste emoții într-o energie pozitivă în timpul meciurilor” ❚ „Numărul fetelor care practică boxul este foarte mare și meciurile sunt de foarte bună calitate. Fetele sunt mai tehnice și atente la detalii, ceea ce face ca boxul practicat să fie plăcut publicului”

 

COSTIN MIHAI


Mihaela Radu și-a depus candidatura pentru titlul de cea mai bună sportivă a județului în anul 2018. Titlul național la box obținut la ultimele Campionate Naționale de Senioare o transformă pe eleva lui Nicu Tamaș într-una dintre dintre cele mai prolifice practicante a sportului cu mănuși din istoria județului. Campioana României la box a vorbit despre titlul obținut, dar și despre sacrificiile sportive, într-un interviu găzduit de siteul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște.

„Îmi place să am o viață activă și plină de provocări”

Rep.: Mihaela, cât de mult înseamnă pentru tine acest nou titlu național?

– Enorm. Când muncești un an întreg pentru un concurs și rezultatul este cel pe care ți-l dorești, simți o mare bucurie pe care e greu s-o descrii în cuvinte. În primul rând, acest titlu îmi demonstrează mie în primul rând că nu am muncit în zadar și bucuria este foarte mare. Să iau titlul de campioană la doua categorii diferite de greutate este un lucru excepțional.

Rep.: Cât de greu e să te pregătești atât de bine, în condițiile în care tu ești angrenată și în alte activități sportive?

- Într-adevăr, este foarte greu, pentru că trebuie să mă împart între toate activitățile mele, dar cu sacrificii și dorință poți face multe. Atunci când vreau ceva, eu nu am zile libere, sunt într-o alergare continuă, dar îmi place să am o viață activă și plină de provocări.

„În numeroase activități, femeile sunt mai bune decât bărbații”

Rep.: Ai avut vreun moment emoții că țiai putea pierde statutul de campioană a României?

– Sincer, cine nu a intrat niciodată în ring nu poate avea emotiile pe care le ai acolo. Normal ca emoțiile există, indiferent de adversar și indiferent de competiție. Important este să-ți transformi aceste emoții într-o energie pozitivă în timpul meciurilor.

Rep.: Cât e de greu pentru o tânără să performeze într-un sport practicat în general de bărbați?

- Este greu din cauza cutumelor învechite, potrivit cărora femeile nu pot face acelea și lucruri ca și barbații, dar în societatea modernă nu pare să se mai ia în calcul acest lucru. Ba din contră, s-a demonstrat în numeroase activități că femeile o pot face mult bine.

„Maestrul Tamaș este mai presus de toate om”

Rep.: Cum ai cataloga colaborarea cu maestrul Tamaș?

- În primul rând, cred ca îl pot caracteriza într-un singur cuvânt. Este mai presus de toate om. Într-o perioadă în care cei mai mulți oameni trag pentru ei și nu pentru sportivi, dânsul face exact invers. De multe ori se lasă pe el pentru binele sportivilor. Pe lângă faptul că este un antrenor cu foarte mare experiență și dedicat în totalitate. Pe scurt, este un părinte înainte de a fi antrenor.

Rep.: Cât de ridicat este nivelul competițiilor pugilistice feminine în România?

- De la an la an, boxul feminin cunoaște o expansiune vizibilă, dar, asa cum am spus mai devreme, fetele sunt date înapoi, cum se spune, de gura lumii. Cu toate astea, numărul fetelor care îl practică este foarte mare și meciurile sunt de foarte bună calitate. Fetele sunt mai tehnice și atente la detalii, ceea ce face ca boxul practicat să fie plăcut publicului. La nivel european nu stăm chiar atât de bine, pentru că asa cum se stie, la noi nu se prea poate trăi doar din sport.

Rep.: Care e cea mai mare dorință a ta, când vine vorba de box? La ce performanță visezi?

- Păi, îmi doresc o participare la o competiție europeană, indiferent de rezultat.