12.12.2014 00:17

Microciparea câinilor cu stăpân, în coadă... de pește

Microciparea câinilor cu stăpân, în coadă... de pește
Galerie foto

❚ Costul de 25-30 lei este, se pare, mult prea mare pentru proprietarii de câini, iar autoritățile și guvernul nu pot subvenționa decât vaccinarea, nu și microcipul ❚ Potrivit directorului DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, deși este cel mai important pas în gestionarea maidanezilor, microciparea câinilor cu stăpân întâmpină dificultăți uriașe ❚ În aceste condiții, termenul limită pentru această acțiune a fost prelungit până la sfârșitul lunii februarie 2015, la solicitarea medicilor veterinari

VIOLETA STANCIU


Microciparea câinilor cu stăpân, acțiune care trebuie finalizată la sfârșitul lunii februarie 2015, se desfășoară anevoios la nivelul județului Dâmbovița.

Semnalul de alarmă a fost tras recent de directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dâmbovița, dr. Sandu Tolea, care pune această problemă pe seama costului ridicat (25-30 lei) al microcipării, ce trebuie suportat de fiecare proprietar de câine.

 

„Au fost atâtea nenorociri în ceea ce

înseamnă gestionarea câinilor fără stăpân”

Pentru a putea duce, totuși, la bun sfârșit această acțiune, directorul DSVSA Dâmbovița a solicitat sprijinul primarilor și, mai nou, pe cel al Prefecturii. Nu de alta, dar microciparea câinilor cu stăpân reprezintă primul pas în ceea ce privește gestionarea maidanezilor.

„Microciparea câinilor cu stăpân este o acțiune a ANSVSA și a Guvernului României. În județul Dâmbovița am pornit această campanie, dar întâmpinăm greutăți foarte mari, mai ales că această microcipare este contracost pentru fiecare proprietar de animal. Microciparea este suportată de proprietar, iar Guvernul României și ANSVSA vin și efectuează gratuit vaccinarea antirabică a câinilor. Am demarat o acțiune de ieșire în teritoriu, am găsit mare înțelegere din partea primarilor, cărora încerc să le explic în ședințele de Consiliu local că este o acțiune obligatorie. Oamenii trebuie să înțeleagă acest lucru. Acțiunea trebuie s-o încheiem până la sfârșitul lunii februarie. Am fost și la București, la ANSVSA, să găsim posibilitatea să fie subvenționată, dar nu există la acest moment. Acesta este primul pas în ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân, care este o problemă a României, nu numai a județului Dâmbovița. Știm cu toții că au fost atâtea nenorociri în ceea ce înseamnă gestionarea câinilor fără stăpân, lipsa fondurilor la primării. Noi credem că odată cu microciparea câinilor cu stăpân vom ști exact când se produce abandonul de către persoanele care dețin animale de reproducție. Astfel vom ști exact de unde provin acei căței abandonați și vom putea aplica legislația în vigoare”, a precizat directorul DSVSA Dâmbovița, dr. Sandu Tolea.