08.04.2014 08:19

Mere roșii printre poame

Mere roșii printre poame
Galerie foto

ALINA MAVRODIN VASILIU

www.alinamavrodin.ro


 

Duminică seară, TVR 2 ne-a făcut multora o surpriză plăcută, difuzând celebrul film românesc „Mere roșii”. Îmi place să cred că n-a fost o simplă întâmplare să-l revedem pe Mircea Diaconu în rolul de medic chirurg care împarte mere roșii în stânga și-n dreapta la prieteni și la dușmani, în timp ce taie în carne vie tumorile unui sistem bolnav.

 

Că viața bate filmul se verifică, iată, din nou și în cazul actorului Mircea Diaconu. Merele roșii din film au intrat în competiție electorală cu merele verzi și cu alte poame confiscate în interes politic. Diaconu a luat politica în serios, chestie care nu poate rămâne nepedepsită. Acum trebuie să-și poarte crucea pe Golgota prigoanei politice.

 

Se luptă și-n viață, după ce a exersat în film, cu corupția, cu prejudecățile și cu interesele personale dubioase, trădate de energiile colosale ale celor care vor să-i interzică lui Mircea Diaconu dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Dacă energiile cu pricina ar fi fost folosite în interes național, cred că ar fi putut da roade pentru milioanele de români care nu au ce pune pe masă.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Chestie care n-o să se întâmple prea curând, cu atât mai mult cu cât pe piața electorală oferta va fi diversă anul ăsta. Așa că n-ar fi de mirare ca printre merele roșii ale lui Mircea Diaconu, aflate la concurență cu merele verzi din târnele popularilor, să se amestece și niscaiva mere pădurețe și pere mălăiețe pentru gurile nătăflețe care stau căscate la promisiuni aiuritoare.

 

Ba și tărtăcuțele cele portocalii își vor face apariția prin târgurile și oboarele patriei, pe acolo pe unde țuica „Doi ochi albaștri” ține loc și de agent electoral printre atâtea poame politice. Ce concentrație alcoolică va avea acest tutti-frutti servit cetățenilor deja turmentați, vom trăi și vom vedea.

 

Până una-alta, justiția a dat deocamdată undă verde la merele roșii ale lui Mircea Diaconu, ceea ce ați văzut și dumneavoastră ce neliniște generală a produs. Analiștii și sociologii știu de ce. Cică merele roșii ale lui Mircea Diaconu strică piața celorlalte.O dau peste cap, ce să mai vorbim!

 

Tocmai de-aia se anunță bătălie mare la înalta curte ca să fie scoase de pe taraba electorală. N-ar fi pentru prima oară când „justiția independentă” azvârle merele bune din coșurile cu putregaiuri politice. Mercurialul e stabilit deja pe tarlaua din Cotroceni.

 

Restul pare din ce în ce mai mult a fi doar un joc menit să dea o aparență de cerere și ofertă pe o piață electorală care e controlată de undeva de sus de tot. Și totuși… pe ea se încăpățânează să existe și actorul Mircea Diaconu, prelungindu-și parcă rolul din film în viața reală, împărțind cu generozitate, în stânga și-n dreapta, merele-i roșii dătătoare de speranță.

 

 

 www.alinamavrodin.ro