31.03.2021 00:18

Mega-Vacanța de Paște, în colimatorul dascălilor

Mega-Vacanța de Paște, în colimatorul dascălilor
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


La sediul Partidului Social Democrat Dâmbovița, a avut loc o conferință de presă, la care au participat primari și consilieri din cadrul acestei organizații politice. Printre cei care au luat cuvântul a fost și consilierul local al municipiului Târgoviște, Prof. Gabriela Istrate, fost inspector general adjunct al IȘJ Dâmbovița. Aceasta a declarat în cadrul conferinței de presă de ieri faptul că actualul Guvern al României nu gestionează deloc cum ar trebui situația învățământului din țară, atingând două subiecte destul de dezbătute în ultima perioadă, și anume vacanța prelungită de Paște și testele utilizate în școli de elevi și profesori pentru depistarea virusului Sars Cov2. Fostul inspector general adjunct și actual consilier local, Gabriela Istrate, a vorbit mai pe larg despre cele două subiecte, afirmând în cele din urmă că actualii guvernanți sunt depășiți de multe ori de aceste situații. „Pentru început aș vrea să-mi exprim o opinie proprie referitoare la ultima decizie a Ministerului Educației privind trecerea noastră la o vacanță prelungită de o lună de zile, începând din 2 aprilie, până în 2 mai, o perioadă fără nicio zi de cursuri online pentru cei mai mulți dintre elevi, de la clasa pregătitoare, până la clasa a VII-a și de la clasa a IX, până la clasa a XI. Majoritatea profesorilor în numele cărora vorbesc eu astăzi, consideră această măsură ca fiind una greșită, deoarece, presupunem că inițial s-a pornit de la analiza situației din București, unde rata de infectare era foarte mare, dar ulterior iată, s-a extins această măsură pentru toți copiii României, în condițiile în care există multe lucruri care ar fi trebuit recuperate. Noi ne gândeam chiar la o prelungire a acestui an școlar, de asemenea, existau propuneri ca anul școlar următor, să se înceapă mai devreme în septembrie. Iată-ne de astă dată că asistăm la comprimarea anului școlar și la această prelungire a șederii copiilor acasă, ceea ce considerăm că nu este deloc benefic în sensul evoluției școlare a progresului copiilor. Dincolo de acest aspect, aș vrea să vorbesc puțin și despre testarea elevilor în școli. În urmă cu șase săptămâni, Guvernul Cîțu a luat o decizie privind achiziționarea a peste un milion de teste, acestea fiind totuși invazive, fără a se analiza o situație reală în teritoriu, în sensul că abia 18% din unitățile noastre de învățământ dispun de cabinete medicale, de personal medical specializat și atunci, testele respective, abia dacă au putut fi utilizate în 1% din mediul școlar. De asemenea, au existat și reacții adverse a copiilor și a părinților privind utilizarea acestor teste. Am înțeles iarăși că aceste teste au valorat foarte mulți bani. Acum, în prezent, s-a revenit și s-a adus altă soluție, guvernanții considerând că ar fi util să se achiziționeze alte teste, cu alte sume mari de bani. Acestea pot fi din nou niște teste noninvazive, administrate de personalul didactic sau chiar de copiii de vârstă școlară mai mare. Considerăm și această decizie ca fiind una care reflectă inconsecvență în măsurile abordate în învățământ și care ne aruncă într-o situație destul de nefericită. Este de asemenea și o fragmentare în educație, dar și lipsa unor decizii ferme care să asigure mai multă siguranță, mai multă încredere în mediul școlar”, a semnalat Prof. Gabriela Istrate, consilier local al Consiliului Local Municipal Târgoviște.