09.11.2020 00:18

Medicii de la SJUT cer ajutorul medicilor de familie!

Medicii de la SJUT cer ajutorul medicilor de familie!
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Situație disperată la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Numărul în creștere al persoanelor infectate cu Covid -19 care sosesc din tot județul la UPU și la Secția de Boli Infecțioase din Târgoviște riscă să blocheze activitatea spitalului. Confruntați cu această situație fără precedent, directorul general al SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu și managerul medical, dr. Andrei Tomescu au tras semnalul de alarmă în cadrul unei conferințe de presă online care a avut loc în ziua de vineri, 6 noiembrie. Cu acest prilej managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, doctorul Claudiu Dumitrescu a făcut un apel disperat către medicii de familie din județul Dâmbovița, pe care îi roagă să fie aproape de medicii de la SJUT, pentru că, susține acesta, ,,fără ajutorul dumnealor nu putem să reușim’’. Medicii de familie sunt solicitați în mod deosebit pentru monitorizarea cazurilor ușoare de Covid -19, pentru ca medicii din spitale să se poată ocupa de cazurile medii și severe. De asemenea, conducerea spitalului facem apel și către populația județului, să respecte cu strictețe masurile sanitare de protecție și de distanțare socială. ,,Ne aflăm într-o situație extrem de dificilă la nivel de țară, la nivel de lume, de mapamond, dar noi ne referim doar la SJUT. Tragem semnalul de alarmă pentru că numărul de pacienți este din ce în ce mai mare, cu fiecare zi, și asta nu ține neapărat de noi. Numărul de medici este limitat, pentru că apar îmbolnăvirile inerente, medicii, asistenții, infirmierii se vor îmbolnăvii rând pe rând. Deci îmbolnăvirile în rândul personalului medical nu vor întârzâia să apară. Știm că populația este nemulțumită din cauza timpului îndelungat de așteptare de la UPU. Am făcut numeroase modificări , ultima fiind cea de vinerea trecută când, de comun acord cu medicii din UPU, am luat niște măsuri care au mai scăzut acest timp de așteptare. Astfel, pentru ca pacienții să înțeleagă, nu se mai efectuează radiografii la pacienții care prezintă simptome ușoare, pierderea gustului, mirosului și o ușoară durere de cap. Aceștia pleacă acasă pe baza unui formular în care i se explică ce pași trebuie să urmeze, iar a doua zi sună pentru a afla rezultatul, iar dacă acesta este confirmat pozitiv va lua legătura cu medicul de familie și va continua tratamentul, fiind monitorizat în continuare de medicul de familie. În acest sens, noi, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște facem un apel disperat către Corpul Medicilor de Familie, către toți medicii de familie pe care îi rugăm să ne fie aproape, fără ajutorul dumnealor nu putem să reușim.Facem apel și către populație, să respecte cu strictețe masurile sanitare de protecție și de distanțare socială. Facem apel la înțelegere și unitate, încercăm să facem tot posibilul, cadrele medicale sunt epuizate, multe dintre ele fiind pe cale să renunțe. Ceea ce vedeți la televizor este puțin în comparație cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în secții, în saloane, mă refer la suferință, teamă. Este o situație foarte grea, dificilă, disperată. Numărul de locuri este mic. Ne bucurăm pentru orice pat liber. În ATI avem opt paturi și au fost situații în care am avut nouă, zece pacienți. Am făcut eforturi disperate pentru a-i primi pe toți, pentru a oferi tuturor șansă la viață.”, a declarat managerul SJUT, Claudiu Dumitrescu în cadrul unei conferințe de presă online. De asemenea, acesta a mai precizat și faptul că unitatea medicală pe care o conduce dispune de toate echipamentele și medicamentele necesare acestei lupte împotriva coronavirusului. 

,,Spitalele orășenești să testeze pacienți, iar pe asimptomatici să-i trimită acasă, să fie monitorizați de medicii de familie, pentru că nu avem cum să-i mai primim’’

La rândul său, directorul medical, dr. Andrei Tomescu a cerut ca spitalele din județ să nu mai direcționeze către Târgoviște cazurile ușoare de Covid-19! Acesta susține ideea testării pacienților la prezentarea în spitalul din teritoriu, iar dacă aceștia nu au simptome să meargă la domiciliu unde să fie monitorizați de către medicii de familie. ,,Spitalele din teritoriu nu testează și tot ce se prezintă la Camera de Gardă a lor se trimite către SJUT la Infecțioase și UPU și realmente ne sufocăm. O idee care s-a pus în discuție de directorul spitalului și președintele CJD, Corneliu Ștefan este ca spitalele orășenești să testeze pacienți, iar pe asimptomatici să-i trimită acasă, să fie monitorizați de medicii de familie, pentru că nu avem avem cum să-i mai primim. Eu cred că este o măsură simplă, o măsură ușor de pus în practică. Trebuie voință din partea factorilor de decizie… Spitalele pot să recolteze și să trimită prin DSP sau Sinevo… și să filtreze puțin bolnavii, să trimită numai cazurile medii și severe către Infecțioase ca să fie evaluate, nu trebuie să fie evaluat la noi un pacient care este asimptomatic, care vine de la Moreni, se oprește la Pucioasa, iar Pucioasa îl direcționează la noi. Trebuie oprit la Pucioasa, testat, trimis acasă… cu rețeta și să intre în monitorizarea medicului de familie’’, a punctat dr. Andrei Tomescu, directorul medical al SJUT în conferința de presă online.