19.01.2022 00:15

Medicii de familie pot face testarea Covid 19!

Medicii de familie pot face testarea Covid 19!
Galerie foto

*„Testarea la cabinetele medicilor de familie se face doar persoanelor cu simptomatologie și trebuie să se facă doar cu programare, pentru că acolo pot fi și alți pacienți”

 

S-a extins testarea Covid-19 și la nivelul cabinetelor de medicină primară! După Ambulanță (prin apelarea la 112), Unitățile de Primiri Urgență din spitale și unele farmacii, acum se pregătește terenul pentru testarea Covid-19 și în cabinetele medicilor de familie. Președintele Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu, susține că testarea în cabinetele de medicină primară se va face numai persoanelor simptomatice și doar cu o programare prealabilă.

„Acest serviciu este decontat de Casa de Sănătate”

„Testarea Covid 19 se va putea face și în cabinetele medicilor de familie, acolo unde se va putea, pentru că nu toți întrunesc condițiile... Nu în ultimul rând trebuie să existe și un spațiu unde se efectuează testarea și unde pacientul trebuie să aștepte rezultatul, pentru că se așteaptă în jur de 15 minute, fără a intra în contact cu alt pacient. Menționez că, în această situație, este obligatorie programarea, iar testarea se face numai pentru persoanele simptomatice, la fel ca și în celelalte cazuri în care se face gratuit, adică la Serviciul de Ambulanță, prin 112, la UPU, cei care ajung acolo, în farmacii pentru că sunt și câteva farmacii care efectuează, iar la laboratoarele private se poate testa orice persoană care dorește acest lucru, indiferent dacă are sau nu simptomatologie. Acest serviciu este decontat ulterior de Casa de Sănătate cu suma 50 de lei/testarea”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița.

Violeta Stanciu