25.07.2016 00:25

Medicii de familie, gata să explodeze în proteste

Medicii de familie, gata să explodeze în proteste
Galerie foto

❚ Acest lucru se va întâmpla dacă medicii de familie și cei din Policlinici nu vor primi majorarea de 25% promisă personal de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu ❚ „Dl ministru al Sănătății ne-a dat această speranță, mai mare decât altfel de speranță...”, spune președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu ❚ Potrivit acesteia, în momentul de față se poate vorbi despre o discriminare, atâta timp cât toate celelalte structuri ale sistemului de sănătate au beneficiat de majorări de salarii

Interviu cu dr. Ileana Dumitrescu, președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița

VIOLETA STANCIU

 


 

Rep.: Ați semnat actul adițional de prelungire a contractelor cu Casa de Sănătate pentru luna iulie și urmează să semnați contractele pentru întregul an, la 1 august. De aici să înțelegem că medicii de familie au obținut ceea ce au dorit de la factorii decidenți, în urma negocierilor purtate?

- Noi am luat hotărârea să semnăm contractele, dar cu o condiție... Întrucât Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ne-a făcut niște promisiuni solemne, noi am trimis către domnia sa o scrisoare (o adresă) în care i-am spus că semnăm contractele, pentru că dânsul a spus că, dacă nu le semnăm, nu poate să facă nimic... cu presa pe cap, decât să semnăm și, la rectificare, Medicina de Ambulatoriu (care înseamnă Medicina Primară și Medicina din Policlinică) va avea prioritate. Am trimis această scrisoare și sperăm să se țină de promisiune. În caz contrar, vom rezilia contractul în timpul anului. Deci, începând cu 1 august, se vor semna contractele, în funcție de deciziile decidenților. Mai departe... urmează să vedem cum procedăm, pentru că nu putem să acceptăm discriminarea care se face. Anul trecut, sănătatea din sistemul public, unde medicii reprezintă 30% din întreg personalul medical din România, a primit un plus de 25% la salariu. Au primit toți majorarea salarială - ambulanțieri, infirmieri, asistenți, portari -, dar ca și medici, aceștia reprezintă doar 30% din totalul medicilor din România care asigură sănătatea poporului român. Acum se mai prevede încă o mărire de salariu în sistemul public, în condițiile în care noi nu am primit nimic, ba chiar avem mai puțin cu 0,01% în 2016, față de 2015.

12.000 de medici de familie și cei din Policlinici își pun speranțe în rectificarea bugetară

Rep.: Care este numărul total al medicilor de familie din România?

- Suntem aproximativ 12.000 de medici de familie în toată țara, reprezentăm cam 30% dintre medici, dar mai sunt și cei din Ambulatoriu, respectiv din Policlinică. Deci, vă repet, vom semna contractul așteptând ca, la prima rectificare bugetară, dl ministru să-și țină cuvântul.

Rep.: Ce se va întâmpla în cazul în care nu veți primi majorarea promisă?

- Noi vom hotărî din nou, dar decizia a fost luată deja. În momentul acela, vom rezilia contractele. Dar, repet, nu numai că speranța moare ultima, dar domnul ministru al sănătății ne-a dat această speranță, mai mare decât altfel de speranță... Nu știu, poate sună urât sau este incorect spus, dar exact așa este, ne-a dat o speranță mai mare față de altă dată... și mă refer la persoana dlui ministru, ca om, și atunci trăim cu speranța că se va și întâmpla.

Rep.: Sunt discuții că rectificarea bugetară va avea loc în luna iulie a.c., deci mai aveți puțin până vă veți vedea „visul” cu ochii?

- Probabil că rectificarea se va amâna pentru august, din câte am înțeles... În discuție așa a fost vorba, dar acum rămâne de văzut ce se va întâmpla. Repet, avem un buget mai mic cu 0,01% în 2016, față de 2015. Cum sună? Adică până la discriminare este mult prea mult ce s-a întâmplat, lăsând la o parte că discriminarea a venit după, pentru că noi am primit acest procent înainte de a se aloca bugetul pe 2016, în 2015.