14.06.2019 00:06

Medalii la Naționalele U15

Medalii la Naționalele U15
Galerie foto

* Florin Măghiran a obținut medalia de argint, în limitele categoriei 62 de kilograme, iar Radu Ciucioiu a luat bronzul la 100 de kilograme

 

C.M.


Luptătorii Clubului Sportiv Târgoviște s-au evidențiat în finala Campionatului Național Individual Under 15, găzduită de Tulcea, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre sportivii antrenați de Cornel Cornea au revenit acasă cu medalii. Primul luptător de la CS Târgoviște care a urcat pe podium a fost Florin Măghiran, care a obținut medalia de argint, în limitele categoriei 62 de kilograme. Al doilea sportiv care a intrat în posesia medaliei a fost Raul Ciucioiu. După o evoluție bună într-una dintre finalele mici, acesta și-a asigurat bronzul, la categoria 100 de kilograme.

Altfel, Diana Vlăsceanu a reprezentat România la Campionatul European de lupte pentru juniori. La competiția continentală, desfășurată în Spania, Diana a concurat în limitele categoriei 76 de kilograme.