17.03.2020 00:17

Măsuri de precauție pentru localnicii din Raciu!

Măsuri de precauție pentru localnicii din Raciu!
Galerie foto

❚ ,,Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”, a transmis conducerea Primăriei Raciu

 

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, conducerea Primăriei Raciu, a anunțat că locuitorii comunei care se întorc din localitățile din țările unde există peste 500 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus, sunt obligați să se autoizoleleze în propriile gospodării pe o perioadă de minim 14 zile. țările europene cele mai afectate de noul virus sunt Italia, Spania, Belgia, Franța, Germania și Marea Britanie. În cazul în care vor fi cetățeni care nu se vor conforma acestor reguli, vor suporta consecințele. ,,Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda”, a transmis conducerea Primăriei Raciu.