11.03.2020 00:21

"Masă rotundă" organizată de polițiștii de la prevenire


Galerie foto

❚ La întâlnirea găzduită de Grădinița „Model” din Valea Voievozilor, au participat părinți, preșcolari, cadre didactice, dar și un psiholog

 

La data de 9 martie a.c., structura de prevenire, în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, Arhiepiscopiei Târgoviște, Organizației „Salvați Copiii”-Filiala Dâmbovița și cei ai Direcției de Asistență Socială din Târgoviște, a organizat o activitate de tip “masă rotundă”, la care au participat părinți, preșcolari, cadre didactice și un pshiholog. Activitatea este circumscrisă proiectului „Împreună putem schimba lumea” și s-a desfășurat la Grădinița “Model” din Valea Voievozilor. Proiectul este implementat, la nivelul județului Dâmbovița, în 12 grădinițe și are ca scop inițierea preșcolarilor în vederea adoptării unui comportament civic, caracterizat prin responsabilitate, toleranță, deschidere, libertate și activism. Totodată, se urmărește și informarea copiilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au.