22.05.2018 00:25

Marșul absolvenților, la zi mare

Marșul absolvenților, la zi mare
Galerie foto

❚ La sosirea la Primăria Municipiului Târgoviște, șefii de promoție liceală au susținut alocuțiuni, iar toți absolvenții au primit felicitări și diplome de la reprezentanții autorităților locale, ieri fiind și marea sărbătoare a Sfinților Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și Elena

PETRE DRĂGUȚOIU

 


 

Ediția a II-a a Marșului Absolvenților de Liceu a fost organizată ieri, 21 mai, 2018, de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița în colaborare cu Primăria Municipiului Târgoviște, începând cu ora 15.00. Peste 1500 de absolvenți ai învățământului preuniversitar, respectiv elevi de liceu, profesori, diriginți, directori ai instituțiilor, inspector școlari, părinți, bunici și alte rude și prieteni, au plecat de la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, pe traseul Calea Domnească - Bulevardul Libertății - str. Poet Grigore Alexandrescu - Primăria Municipiului Târgoviște. Aceștia au fost însoțiți, pe întreg traseul, de muzică de fanfară. La sosirea la Primăria Municipiului Târgoviște, șefii de promoție liceală au susținut alocuțiuni, iar toți absolvenții au primit felicitări și diplome de la reprezentanții autorităților locale, ieri fiind și marea sărbătoare a Sfinților Împărați, întocmai cu apostolii, Constantin și Elena. Pe tot traseul de deplasare, participanții au fost protejați de polițiști ai Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița și de Poliția Locală Târgoviște. „Eveniment aflat la cea de-a doua ediție, parada absolvenților s-a bucurat de o participare numeroasă a elevilor, dar și a cadrelor didactice, cărora țin să le mulțumesc în mod deosebit pentru contribuția la dezvoltarea comunității târgoviștene. Salut prezența la paradă a Universității Valahia din Târgoviște, următoarea oprire pe drumul desăvârșirii pregătirii profesionale pentru mulți dintre elevii prezenți. Mult succes!”, le-a transmis participanților, într-o postare pe o rețea de socializare, primarul Târgoviștei, Cristian Stan.