25.05.2017 00:09

Marius Stănică îi dă replica lui Dode Bălășoiu

Marius Stănică îi dă replica lui Dode Bălășoiu
Galerie foto

* „Înainte de meciul Persinari - Gura Șuții, m-a sunat Dode, dacă avem ceva să le dăm, că echipa cealaltă deja umblă la acest lucru. Chiar și după meciul direct, Dode ne-a transmis dacă putem să le oferim ceva”, l-a reclamat antrenorul de la Tărtășești pe cel de la Perșinari

* „Cu Moroeni, jucătorii de acolo ne-au luat pe sus. Primarul de la Gura Șuții era în tribună, iar domnul observator Tudor Emil nu a observat că jocul dur al celor de la Moroeni ar putea fi influențat de acest lucru”, a mai spus Stănică

COSMIN SAVA


În ediția de luni a emisiunii Sport Show, de la Columna TV, Dode Bălășoiu, antrenorul Voinței Persinari, a intervenit și a transmis că Marius Stănică, tehnicianul de la Dentaș Tărtășești, i-ar fi propus să îi ofere ceva pentru ca echipa lui să o încurce pe Gura Șuții.

Stănică susține însă că lucrurile au stat tocmai invers, de vreme ce oficialul de la Perșinari a propus să-i recompenseze, pentru a-i încurca pe cei de la Gura Șuții. În plus, acesta spune că echipa lui a jucat până acum doar pe teren și că nu se pune problema să intre jocuri de culise. Stănică mai transmite că își dorește promovarea în Liga a III-a, numai dacă echipa din Tărtășești va demonstra pe teren că merită acest lucru.

„Nu vrem să ajungem în Liga a III-a cumpărând meciuri”

„Am auzit că a declarat Dode la o emisiune TV că l-am contactat să-i propun ceva înaintea meciului dintre Perșinari și Gura Șuții. După meciul direct, Dode ne-a transmis dacă putem să le oferim ceva, în schimbul faptului că ei îi vor încurca pe cei de la Gura Șuții. I-am zis atunci că nu vorbesc nimic, nu sunt banii mei, sunt banii lui nea Angi și noi vrem să plătim jucătorii noștri, nu ne permitem alte premieri. Apoi, înainte de meciul Persinari - Gura Șuții, m-a sunat iar Dode, dacă avem ceva să le dăm, că echipa cealaltă deja umblă la acest lucru. I-am zis că trebuie să vorbesc cu nea Angi patronul, iar după ce am vorbit, acesta a spus că nu e de acord cu așa ceva și a picat totul. Noi ne-am jucat șansele numai în teren. Cu Moroeni, jucătorii de acolo ne-au luat pe sus. Primarul de la Gura Șuții era în tribună, iar domnul observator Tudor Emil nu a observat că jocul dur al celor de la Moroeni ar putea fi influențat de acest lucru. Nu ne permitem să dăm bani pe jocuri de culise, dacă o să fie să promovăm, vrem să o facem pe teren. Nu vrem să ajungem în Liga a III-a cumpărând meciuri și apoi să ne chinuim pe acolo. Se știe că sunt multe probleme financiare la acel nivel”, sunt declarațiile antrenorului de la Tărtășești.