25.11.2015 00:08

Marius Gorgan vrea să se retragă

Marius Gorgan vrea să se retragă
Galerie foto

❚ „Dacă nu mă angajează ori nu mă plătesc, voi pleca. Iar dacă renunț, echipa asta se va desființa. Îmi pare rău, pentru că eu am refăcut-o, dar nu mai pot, trebuie să îmi câștig existența”, avertizează antrenorul de popice ❚ Marius Gorgan solicită sprijinul autoritățile locale sau județene, altfel popicele nu vor mai exista la Fieni. „Orice ajutor pentru noi ar fi binevenit. Câteva sute de lei pentru toată echipa nu cred că este o avere, pentru copii ar conta mult” ❚ Juniorii de la Atletic Fieni au câștigat ultima etapă a Campionatului Național, devansând pe Foresta Tălmaciu și CFR Cluj

COSTINEL NEAGU

 


 

Sâmbăta trecută s-a desfășurat la Fieni etapa a 3-a a Campionatului Național de Popice juniori, la care au participat CFR Cluj, Foresta Tălmaciu și localnica Atletic. Sportivii antrenorului Marius Gorgan au avut o evoluție peste așteptări, câștigând primul loc, cu 2.604 popice doborâte. Pe poziția secundă s-a clasat Foresta Tălmaciu, cu 2.517 pd, iar pe locul 3 s-a situat CFR Cluj, cu 2.506 pd. Performanța juniorilor de la Fieni este una de apreciat, raportată la condițiile financiare modeste ale acestora. Echipa dâmbovițeană i-a avut în componență pe Florin Pițu (399 pd), Alberto Gojnea (416 pd), Ramon Drăgoescu (453 pd), Antonio Milea (428 pd), Alexandru Ropotan (442 pd) și Mădalin Mănoiu (466 pd - cel mai bun rezultat din concurs).

„Performanța noastră este remarcabilă, în condițiile în care copiii noștri nu s-au antrenat și au terminat pe primul loc. Nici nu ne gândeam că vom obține poziția întâi, mai ales că am învins pe CFR Cluj, o echipă foarte puternică la acest nivel. Copiii aceștia nu primesc niciun leu, doar câte o masă. Dacă în trecut li se mai dădea câte ceva de Sfintele Sărbători, acum nu mai primesc nimic”, spune cu amărăciune Marius Gorgan.

Etapa a 4-a a Campionatului Național de Popice juniori va fi în ianuarie, la Cluj.

Marius Gorgan ar putea pleca de la echipă

Atletic Fieni riscă să rămână fără antrenor, pentru că Marius Gorgan este foarte aproape să părăsească echipa. Antrenorul juniorilor de la Fieni nu este remunerat pentru munca prestată, fiind tentat să se retragă.

„Dacă nu se schimbă ceva, pentru mine a fost ultimul meci. În condițiile în care nu mă angajează ori nu mă plătesc, voi pleca. Iar dacă renunț, echipa asta se va desființa. Mulți dintre copii vin pentru mine la sală, dacă plec și eu, nu vor mai fi popice la Fieni. Trebuie să îmi câștig și eu existența, nu pot să lucrez gratis la nesfârșit. Îmi pare rău, pentru că eu am refăcut echipa, dar nu se mai poate așa. Mi se rupe sufletul, însă nu pot să mai continui”, avertizează Marius Gorgan.

„Sper să fim ajutați de autorități”

Marius Gorgan solicită sprijinul autoritățile locale sau județene, altfel popicele nu vor mai exista la Fieni.

„Sper să fim ajutați de primărie, de Consiliul Județean sau de orice altă instituție. Dacă aș fi plătit, aș avea cel puțin 50 de sportivi la sală. În acest moment, am 15-16 copii care practică acest sport de plăcere, din care trec pe foaie opt. Aș dori ca acești tineri să fie stimulați, 50 de lei dacă ar primi, ar fi ceva pentru ei. Vrem să tragem un semnal de alarmă prin intermediul dumneavoastră, poate ne ajută cineva. Orice ajutor pentru noi ar fi binevenit. Câteva sute de lei pentru toată echipa nu cred că este o avere, pentru copii ar conta mult”, își spune gândurile Marius Gorgan.