19.01.2017 00:07

Marian Ștefan vrea să readucă pe Colibași în Liga a IV-a

Marian Ștefan vrea să readucă pe Colibași în Liga a IV-a
Galerie foto

❚ „A fost un tur de campionat bun pentru noi, dar se putea și mai bine. Am avut mai multe puncte avans, însă am pierdut la Runcu și distanța s-a redus” ❚ „O să încercăm să aducem câțiva jucători de valoare în vară. În acest moment evoluăm și cu jucători de 47 de ani, pentru că de la echipa de juniori nu vine nimic care să poată juca la prima echipă” ❚ „Cel mai periculos adversar mi se pare Gura Ocniței. Pe Runcu nu o văd capabilă să se bată la primul loc, chiar dacă acum ocupă poziția secundă în clasament. A ajuns acolo dintr-o conjunctură”

COSTINEL NEAGU


Seria Nord este cea mai echilibrată dintre toate cele de Liga a V-a. La finalul turului de campionat lider este Unirea Colibași, cu două puncte avans față de Olimpia Runcu. Am ales să vorbim despre liderul din Onoare Nord cu președintele Marian Ștefan, unul dintre oamenii importanți ai acestei frumoase echipe. „Am jucat 13 ani consecutiv în Liga a a IV-a”

Rep.: Domnule Ștefan, vă așteptați ca echipa din Colibași să termine în postura de campioană de toamnă în Onoare Nord?

- A fost un tur de campionat bun pentru noi, dar se putea și mai bine. Am avut mai multe puncte avans, însă am pierdut la Runcu și distanța s-a redus. Am avut multe ocazii atunci, dar în final am fost învinși la limită, fapt care le-a permis gazdelor să se apropie de primul loc.

Rep.: Ce obiectiv ați fixat pentru retur?

- Obiectivul nostru este să câștigăm campionatul și să promovăm în Liga a IV-a. Am avut întotdeauna ca obiectiv o clasare în primele locuri. Să nu uităm că am jucat 13 ani consecutiv în Liga a IV-a și am făcut o figură frumoasă în primul eșalon dâmbovițean. Avem promisiuni din partea Primăriei Iedera că vom primi un buget mai mare în acest an. Dacă vom promova, vom face un efort și o să susținem și noi financiar echipa în Liga a IV-a, unde cheltuielile sunt mai mari.

„Promovarea se va decide până în penultima etapă, la meciul cu Runcu”

Rep.: Care ar fi principalii adversari în această luptă a promovării?

- Cel mai periculos adversar mi se pare Săgeata Gura Ocniței. Pe Runcu nu o văd capabilă să se bată la primul loc, chiar dacă acum ocupă poziția secundă în clasament. A ajuns acolo dintr-o conjunctură.

Rep.: Veți întâlni echipa din Runcu în penultima etapă. Credeți că meciul este decisiv pentru câștigarea seriei?

- Eu sper să avem un parcurs bun în retur și să nu depindem de acel meci. Cred că promovarea se va decide până în penultima etapă.

Rep.: Media de vârstă a echipei este destul de înaintată. Dacă o să promovați în Liga a IV-a o să întineriți echipa?

- O să încercăm să aducem câțiva jucători de valoare în vară. În acest moment evoluăm și cu jucători de 47 de ani, pentru că de la echipa de juniori nu vine nimic care să poată juca la prima echipă. Chiar din această iarnă ne dorim doi-trei fotbali ști noi. Dacă nu reușim, o să continuăm cu același lot din turul campionatului.