15.03.2019 00:25

Maratonul proiectelor la ședința CJD

Maratonul proiectelor la ședința CJD
Galerie foto

❚ În marea lor, majoritate proiectele de hotărâre au fost adoptate cu unanimitate de voturi, patru au trecut cu majoritate de voturi, iar două proiecte de hotărâre au fost respinse din cauza consilierilor liberali care s-au abținut de la vot ❚ Primul proiect respins se referea la terenul pentru construcția unei grădinițe la Pucioasa, iar cel de-al doilea era despre închirierea unor terenuri în curtea Spitalului Județean Dâmbovița ❚ Contrele dintre actualul președinte al CJD, Daniel Comănescu și președintele „în așteptare”, Alexandru Oprea, nu au lipsit nici de la această ședință a aleșilor județeni

 

VIOLETA STANCIU

 


 

După o lună de „odihnă”, pentru că în februarie nu s-a ținut nicio ședință de Consiliu Județean, aleșii județeni (în număr de 33, din totalul de 35) s-au prezentat ieri la ședința ordinară aferentă lunii martie a.c. Aceasta a fost condusă de președintele CJD, Daniel Comănescu și supravegheată din punct de vedere al legalității de prefectul județului Dâmbovița, jr. Antonel Jîjîie. Ordinea de zi anunțată inițial, de 24 de puncte, a fost modificată în sensul că președintele CJD, Daniel Comănescu a solicitat retragerea proiectelor de hotărâre de la punctele 3, 7, 21, 22, 23 și 24, concomitent cu suplimentarea punctului „Diverse”... cu alte patru proiecte de hotărâre (prezentate anterior în comisiile de specialitate), dar și cu cinci informări. Însă nici aceasta nu a rămas bătută în cuie, pentru că fostul președinte al CJD, Alexandru Oprea, în prezent consilier județean PSD, a cerut ca punctul 7 cu privire la „emiterea acordului de principiu pentru asocierea județului Dâmbovița prin CJD, cu UAT Vișina, prin Consiliul Local Vișina, pentru realizarea în comun a obiectivului de investiții - Modernizare drumuri de interes local în comuna Vișina, județul Dâmbovița”... să rămână pe ordinea de zi. Daniel Comănescu a supus la vot noua solicitare, iar proiectul a revenit în discuția aleșilor.

La Pucioasa, noua grădiniță mai are de așteptat

După ce s-au îndeplinit toate aceste formalități, s-a trecut la prezentarea și votarea proiectelor de hotărâre... în ordinea lor cronologică. În marea lor, majoritate proiectele de hotărâre au fost adoptate cu unanimitate de voturi, patru au trecut cu majoritate de voturi, iar două proiecte de hotărâre au fost respinse din cauza consilierilor liberali care s-au abținut de la vot. Primul proiect de hotărâre cu care aleșii liberali nu au fost de acord a vizat „actualizarea datelor de identificare a unor bunuri imobile aparținând domeniului public al județului Dâmbovița, precum și aprobarea transmiterii imobilului situat în Pucioasa, B-ul Trandafirilor nr. 112, din domeniul public al județului Dâmbovița în domeniul public al orașului Pucioasa”. Primăria Pucioasa a solicitat acest imobil, de la CJD, în vederea amenajării unei Grădinițe, cu mențiunea că imobilul respectiv nu mai este utilizat de circa 20 de ani, după ce în trecut aici a funcționat un centru de plasament pentru copii. Liderul de grup al consilierilor liberali din CJD, Aurelian Popa, a cerut ca imobilul respectiv să fie dat la schimb, deci nu pe degeaba.

Consilierii liberali, „boală” pe magazinele de la Spitalul Județean

Aceeași soartă, de respingere, a avut și „proiectul de hotărâre privind acordul pentru închirierea prin licitație publică a unor terenuri în suprafață de 70 mp și 50 mp – proprietate publică a județului Dâmbovița, aflate în administrarea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”. În acest caz, cel care intervenit și a pus punctul pe „i” a fost chiar doctorul Jean Popescu, consilier județean PNL, care a declarat că „o să dughenizăm curtea SJUT, este vorba de intrarea principală a Spitalului Județean. Acesta este singurul spațiu care mai acceptă o construcție... Dacă se vrea să se scoată niște bani, se poate face o parcare cu plată. Curtea SJUT nu este pentru magazine, mai ales că sunt deja suficiente spații de unde bolnavii își pot cumpăra tot ce au nevoie, iar la poarta spitalului sunt destul de multe magazine. Noi vom fi împotrivă și acum, dar și în viitor. Este foarte frumoasă curtea spitalului... pentru a face coșmelii”, a punctat doctorul Jean Popescu. Acesta a mai precizat că în Consiliul de Administrație al SJUT nu s-a pus în discuție acest subiect. La rândul său, consilierul județean PNL, Aurelian Popa, a spus că nu înțelege de ce s-a dat curs cu atâta celeritate acestui proiect de hotărâre în condițiile în care cererea s-a depus de-abia în luna februarie 2019. Proiectul a căzut, în cele din urmă, la vot.