18.11.2021 00:19

Maratonul controalelor la investițiile CJD

Maratonul controalelor la investițiile CJD
Galerie foto

*Cele nouă obiective de investiții aparțin unităților administrative-teritoriale: Hulubești, Dragodana, Mătăsaru, Gura Șuții și Ulmi

*Valoarea totală a celor 9 proiecte care au făcut obiectul vizitei este de 10.465.822 lei, finanțarea totală a Consiliului Județean fiind de 4.802.482 lei

*Tot ieri, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a avut posibilitatea de a constata la fața locului modul în care campania „Caravana Dâmbovița Curată” continuă în județ

 

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița - Corneliu Ștefan, administratorul public al județului - Cristian Avanu și deputatul Carmen Holban au făcut ieri o vizită de lucru în teren la nouă proiecte din județ, care sunt în plină desfășurare pe cel mai mare program de dezvoltare locală la nivel județean.

„Prin PJDL, toate localitățile dâmbovițene se vor dezvolta în mod unitar”

În cadrul unei conferințe de presă organizate ieri, 17 noiembrie 2021, pe teren, președintele Corneliu Ștefan a transmis: „Valoarea totală a celor 9 proiecte care au făcut obiectul vizitei de astăzi este de 10.465.822 lei, finanțarea totală a Consiliului Județean fiind de 4.802.482 lei. Vorbim aici de lucrări variate, de la modernizări și reparații drumuri, amenajări de trotuare, extinderi de rețele de canalizare, amenajări de locuri de joacă și terenuri de minifotbal. Am conceput PJDL astfel încât toate localitățile dâmbovițene să se dezvolte în mod unitar. Trebuie să micșorăm decalajele dintre comunele noastre. Anul acesta, doar prin Programul Județean  de Dezvoltare Locală, am aprobat unui număr de 41 de primării solicitări de peste 58.000.000 lei, bani care vor merge pentru finanțarea a 61 de proiecte de dezvoltare a comunităților locale”.

Tot ieri, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a avut posibilitatea de a constata la fața locului modul în care campania „Caravana Dâmbovița Curată” continuă în județ. Astfel, în localitatea Cobia au sosit 1.301 pubele. „Caravana Dâmbovița Curată” este prima etapă din cadrul programului de colectare selectivă a deșeurilor din județul nostru. Până în prezent, 23.599 de pubele au fost distribuite în 14 comune, iar pe 18 și 19 noiembrie a.c, alte 4.194 de pubele vor ajunge în localitățile Cojasca și Comișani.

„De la 1 ianuarie 2022, deșeurile vor fi colectate selectiv”

Președintele Corneliu Ștefan: „Până la finalul anului, în tot județul nostru vor fi distribuite 160.000 de pubele și 5.241 containere pentru că, de la 1 ianuarie 2022, deșeurile vor fi colectate selectiv, pe cel puțin două fracții, umedă și uscată, ca parte a unui contract cu o valoare de aproximativ 354.000.000 lei. Un lucru foarte important în procesul de colectare selectivă este acela că toate mașinile cu care se vor colecta deșeurile, peste 120, sunt dotate cu un sistem de cântărire, iar datorită unui program instalat pe acestea, vom putea cunoaște în timp real ce cantitate de deșeuri a fost colectată din fiecare localitate în parte. Colectarea selectivă a deșeurilor prevede că deșeurile menajere trebuie separate pe fracții -plastic/metal în saci galbeni, hârtie/carton în saci albaștri și deșeurile reziduale în saci negri”.

 

 

 

 

Ștefan Khalil