22.11.2022 00:15

Marș de protest împotriva violenței în familie

Marș de protest împotriva violenței în familie
Galerie foto

*Acțiunea stradală va avea loc de Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii

 

Cu prilejul zilei de 25 noiembrie - Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii, Crucea Roșie Dâmbovița alături de Direcția de Asistență Socială Târgoviște, Arhiepiscopia Târgoviștei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dâmbovița, va organiza acțiunea stradală - marș de protest împotriva violenței în familie, ce se va desfășura în municipiul Târgoviște în data de 25.11.2022, începând cu ora 11.00.

Acțiunea stradală va avea ca punct de plecare Primăria Municipiului Târgoviște traseul urmat fiind: strada Poet Grigore Alexandrescu – B-dul Mircea cel Bătrân – Prefectura Dâmbovița. Pe durata marșului se vor striga sloganuri anti-violență, iar participanții vor avea bannere și pancarte.