27.03.2020 00:18

Mântuitorul Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre

Evanghelia ce se citește duminică, în bisericile noastre, ne amintește de vindecarea unui tânăr bolnav. Evenimentul s-a petrecut după Schimbarea la Față a Domnului, înaintea a trei dintre ucenicii Lui. Petru, Ioan și Iacov au avut această mare bucurie de a vedea slava Lui, de a trăi pentru câteva clipe în lumea minunată a lui Dumnezeu. De aceea ei vor exclama cu bucurie că este bine pentru ei să fie acolo, unde cerul a coborât pe pământ. În timp ce erau acolo, în munte, ceilalți ucenici se confruntă cu o problemă pe care nu o puteau rezolva. Un tată îndurerat avea un fiu lunatic și au încercat să-l vindece dar nu puteau, deși Domnul Iisus Hristos lea dat lor această putere. Apostolii nu au înțeles că pe lângă puterea pe care au primit-o este nevoie de încă ceva pentru a putea învinge provocările vieții. Au văzut cum și demonii se pleacă lor în numele lui Iisus Hristos „Doamne, și demonii ni se supun în numele Tău” (Luca 10, 17) au strigat ei cu bucurie atunci când s-au întors din prima lor misiune. Credeau că pot să facă orice. Domnul a încercat să-i tempereze spunându-le să nu se bucure că duhurile se pleacă lor ci să se bucure că numele lor au fost scrise în cartea vieții. Până să ajungă la adevărata putere apostolii au trecut după înviere prin mari încercări. Au înțeles atunci că postul și rugăciunea sunt armele de nebiruit a oricărui creștin. Diavolul nu suportă nici postul și nici rugăciunea pentru că ambele implică smerenie, iar el nu se poate smeri. Nici despre credință nu știau prea multe atunci, deoarece Domnul era mereu cu ei, trăiau acel bine al prezenței permanente a lui Dumnezeu. În momentul în care au rămas singuri nu au mai știut ce să facă. Domnul le rostește câteva cuvinte memorabile despre credința necesară cât un grăunte de muștar pentru a face lucruri minunate. De această credință avem nevoie azi, când trecem peste încercări atât de mari. Ortodoxia este minunată, însă rămâne o banală teorie dacă nu este trăită. Fără post, rugăciune, milostenie, jertfă personală nu putem vorbi de viață ortodoxă. Simpla prezență la slujbe, fără participarea activă ne lasă neputincioși în fața problemelor pe care le avem de rezolvat. Acel grăunte mic de credință, va face diferența dintre noi. Un părinte din vechime îi spunea mereu ucenicului despre aceste lucruri, dar acela nu pricepea cum dacă ai credință cât un grăunte de muștar poți muta munții. Atunci bătrânul părinte a strigat muntelui din fața sa, mută-te! Și muntele a început să se clatine. Bătrânul a spus apoi muntelui, nu am zis să te muți cu adevărat ci doar să înțeleagă ucenicul meu. Dacă vom citi scrierile părintelui Paisie Aghioritul, vom înțelege poate mai bine cum trebuie să trăim pentru a spori în credința noastră. El a fost martorul unei minunate întâmplări cu un țăran simplu, care avea mulți copii, și care sărmanul muncea la 20 de km de casa lui. Drumul îl făcea pe jos prin pădure iar pentru aceasta se trezea la 4 dimineața. Se oprea întotdeauna în fața mănăstirii și se ruga iar seara când venea de la muncă, se oprea din nou la mănăstire și îl rugă pe părintele Paisie să-l lase să aprindă el candelele în biserică. Venea zilnic și părintele îl lăsa cu bucurie. Întotdeauna când plecă, la puțină distanță de mănăstire se auzea un foc de armă. Părintele a hotărât săl urmărească. În timp ce aprindea candelele la icoane, omul se ruga, iar la icoana Maicii Domnului după rugăciune, înmuia degetul în uleiul din candelă și ungea cătarea puștii zicând: Maica Domnului, am mulți copii, rânduie ște puțină mâncare pentru ei. Apoi plecă și la scurtă vreme se auzea un singur foc de armă. Părintele l-a întrebat apoi ce face, iar el a mărturisit că întotdeauna în poiana de lângă mănăstire îl aștepta câte ceva de vânat și așa a reușit să ducă hrană copiilor săi. Cu adevărat puțină credință alături de multă tehnică a zilelor noastre ne-ar ajuta să pricepem mai bine scopul vieții noastre, care este pentru noi creștinii ortodocși asemănarea cu Hristos Domnul nostru.

Pr. Iulian Stoian, Parohia Grecii II