12.04.2019 00:20

Mănăstirea Nucet, în salba protectoare a Cetăţii Târgoviştei

Galerie foto

Ştefan Khalil

Dâmboviţa este unul dintre cele mai bogate judeţe din ţară în lăcaşuri de cult, cu o istorie monumentală, plină de semnificaţii, care ne îndatorează să o onorăm şi să o menţinem vie. Astfel, continuăm serialul nostru publicistic cu un periplu prin trecutul unui ansamblu monahal deosebit: Mănăstirea Nucet, situată la aproximativ 16 kilometri de Târgovişte, în partea de sud a judeţului Dâmboviţa. Mănăstirea Nucet are o importanţă semnificativă, pentru că a fost parte din salba mănăstirilor care înconjurau Târgoviştea medievală. Este, aşadar, a doua ca importanţă din judeţul nostru, după Mănăstirea Dealu. Data construirii lăcaşului de cult a născut numeroase controverse. Din unele informaţii reiese că mănăstirea ar fi fost ridicată de unchiul voievodului Radu cel Mare, bătrânul jupân Gherghina Pârcălab, împreună cu soţia sa, Neaga. Acest lucru reiese din documentul emis la 23 ianuarie 1516 de Cancelaria lui Neagoe Basarab. O altă variantă, mai nouă, ce a fost înregistrată chiar la începutul sec. al XXI-lea, este că mănăstirea „s-a clădit între anii 1375 şi 1500, pe vremea Basarabilor. Atunci a fost descoperită o icoană a Sfântului Mucenic Gheorghe, iar asta a dus la construirea unei biserici de lemn. Aici locuiau nişte călugări după rânduiala Sfântului Nicodim de la Tismana”. Tradiţia aceasta transmite că biserica ar fi fost ridicată de Sfântul Nicodim şi ucenicii săi. Matei Basarab a reconfirmat la data de 17 mai 1640 un document prin care mănăstirea din Nucet devenea metocul mănăstirii Dusca. La sfârşitul aceluiaşi secol, Constantin Brâncoveanu i-a închinat mănăstirii din Nucet, ca metoc, schitul Panaghia. În urma unui cutremur foarte puternic din secolul al XVIII-lea, începând cu anul 1738, Mănăstirea Nucet a suferit multe modificări, fiind susţinută financiar de membrii familiei Văcărescu. La începutul secolului al XIX-lea a fost ridicat turnul clopotniţei pe care îl vedem şi astăzi. Următoarele modificări structurale aduse Mănăstirii Nucet au mai avut loc între anii 1840-1849. În anul 1863, după secularizarea averilor mănăstireşti, la aşezământul din Nucet vin călugări români, înlocuindu-i pe călugării greci. Până în 1930 au locuit călugări români la această mănăstire, când biserica se afla într-o stare deplorabilă. Lăcaşul de cult a fost serios afectat la cutremurul din 1940, iar ctitoria a devenit biserică de mir, folosită de enoriaşii comunei, până a ajuns în pragul de a fi o ruină. În anul 1994, biserica a fost reactivată ca mănăstire de maici. Ctitoria a fost restaurată, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon. A fost refăcută pictura şi a fost construit un arhondaric. A fost realizată supraetajarea chiliilor existente, începând din anul 2000 şi s-a refăcut casa egumenească şi turnul poartă de nord. A fost construit un foişor, denumit „Fântâna de leac”, unde, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, dar şi în restul anului, oamenii vin pentru a lua agheasmă. În prezenţa vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu, a unor Ierarhi şi a oficialităţilor naţionale şi locale, la 7 noiembrie 2004, a fost târnosită biserica mănăstirii şi a fost inaugurat Muzeul Mănăstirii Nucet.