27.09.2019 00:21

Mănăstirea Gorgota, de veghe Dâmboviței printre ruine

Mănăstirea Gorgota, de veghe Dâmboviței printre ruine
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Periplul nostru gazetăresc printre monumentele de patrimoniu spiritual ale județului Dâmbovița ne-a adus, astăzi,la Mănăstirea Gorgota, un lăcaș greu încercat de-a lungul anilor, ce poartă hramul ,,Schimbarea la față”, care se sărbătorește în fiecare an pe 26 august. Legenda acestei ctitorii spune că în locul respectiv ar fi fost găsită o cruce, ceea ce ar fi reprezentat un semn divin, iar după aceea a fost ridicată mănăstirea. Așezământul este situat la câțiva kilometri de orașul Târgoviște, în satul cu același nume, fiind zidit de Pătrașcu cel Bun (1554 – 1557). Timpul trecut peste ctitorie și-a luat tainul, aducând-o aproape în stare de ruină. Aceasta a fost refăcută de Nicola Vistiernicul în perioada 1623-1624. Din păcate, la cutremurul din anul 1802, aceasta a ajuns din nou într-o situație deplorabilă și a avut nevoie de noi îmbunătățiri. Biserica avea forma crucii, dar fără pridvor, fiind construită după datina veche. În anul 1595, biserica a suferit mari stricăciuni în urma războiului purtat de Mihai Viteazul împotriva turcilor. Acest fapt l-a determinat pe domnitorul țării Românești să refacă lăcașul de cult cât mai repede. Arhitectura acesteia aduce puțin aminte de Mănăstirea Dealu, având structura planimetrică și elevația destul de asemănătoare cu biserica acelui așezământ monahal. De altfel, Mănăstirea Gorgota face parte din seria ctitoriilor domnești ce înconjoară Cetatea de Scaun a Târgoviște, alături Mănăstirea Dealu, Viforâta și Curtea Brâncovenească de la Doicești. Din anul 1750,așezământul nu a mai funcționat ca mănăstire, după ce un grup de tătari i-a ucis pe călugări și a dat foc sfântului lăcaș de cult. Mănăstirea Gorgota este situată pe un deal, unde te poți bucura de o priveliște deosebită, acesta fiind cel mai înalt din comuna Răzvad, de unde se pot vedea foarte multe în împrejurimi. În biserică se regăsesc picturi originale, vechi de sute de ani. În ultimii 25-30 de ani, s-au făcut câteva reparații la acoperiș. Învelitoarea din sită a fost înlocuită cu o învelitoare provizorie din carton cu bitum. Biserica a fost consolidată și restaurată de Direcția Monumentelor Istorice în perioada 1968-1970. În timp, probabil sfântul lăcaș de cult va fi reabilitat și își va recăpăta „strălucirea de odinioară”. Deja a fost trimis un memoriu tehnic în care se arată că se dorește reabilitarea mănăstirii ce veghează de sus întregul sat al Gorgotei. „Când vor exista posibilități financiare se va putea proceda la o expertizare a clădirii, deoarece în momentul de față există o serie de fisuri aproximativ orizontale, se va putea executa o consolidare antiseismică, și chiar o refacere a arhitecturii originale, cu trei turle, așa cum a avut biserica la origine. Atunci se va putea reda strălucirea de odinioară a acestei biserici atât de frumoase și plină de căldură, de proporții pline de măiestrie”, se arată memoriul în urma căruia a fost reabilitat acoperișul Mănăstirii Gorgota.